Protoieria Topoloveni – Campionii Bucuriei Sociale, august 2015

28augustcbstopoloveni10

Dumnezeu dorește să miluiești cu ceea ce ai, nu dorește mai mult decât ai. Ai o mână? Cu o mână să miluiești! Ai două mâini? Miluiește cu amândouă! Ai două picioare? Să-l slujește pe cel bolnav, pe cel beteag, pe cel nefericit cu două picioare, cu câtă putere ai! Milostenia se face în multe moduri.

Astăzi, 28 august 2015, s-a desfășurat o nouă etapă a proiectului Campionii Bucuriei, din cadrul Protoieriei Câmpulung Muscel, în care parohiile din Cercul nr. 3 pastoral: Glâmbocata I, Glâmbocata II, Ciulnița Prundeni, Ciulnița Eustatiade, Nicolae Cristescu, Budișteni, Leordeni, Baloteasca, au împărțit alimente și cărți de rugăciune familiilor nevoiașe.

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului se desfășoară, la nivel de protoierii, după un program stabilit de Permanența Centrului Eparhial, activități social-filantropice ce au în vedere ajutorarea familiilor sărace și aflate în nevoi, cu copii mulți sau în pragul abandonului școlar, bolnavi și bătrâni. Aceste acțiuni sociale fac parte din Proiectul general social-filantropic cultural-educativ și sportiv intitulat "Campionii Bucuriei" coordonat de P.C. Protosinghel Caliopie Cristian Ichim, Consilier responsabil de sectoarele Economic-Financiar și Construcții Bisericești din Eparhia Argeșului și Muscelului.

Beneficiarii sunt aleși în urma unor anchete sociale, în care au fost urmărite cazurile cu venituri foarte mici, dar și problemele de sănătate foarte grave. O atenție deosebită o primesc bătrânii, bolnavii fără familie, precum și copiii pentru care există riscul abandonului școlar.

În proiect sunt implicați părinții protoierei și preoții din fiecare protoierie, precum și credincioșii din cuprinsul Eparhiei Argeșului, care sunt chemați să aducă bucurie în casele celor sărmani.

 

28augustcbstopoloveni10

28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10 28augustcbstopoloveni10

...: Home Campionii Bucuriei Campionii Bucuriei - SOCIAL-FILANTROPIC Protoieria Topoloveni – Campionii Bucuriei Sociale, august 2015