Cum stăm cu ambiţia personală?

1iulieips31

Starea numită, ambiţia, ar putea fi înlocuită cu un cuvânt mai potrivit. Să zicem, voinţă lucrătoare? Poate mai bine s-ar putea numi râvnă cu măsură? Herodot (484-425), în cartea sa „Istorii” a scris şi despre noi lucruri tare frumoase. El a definit: „Ambiţia e un lucru rău”!

Lăsăm faptul că ambiţia oricărui om se umflă pe măsură ce-i creşte aşa zisa putere pământească, trecătoare ca umbra. Cei atinşi de râia ambiţiei au mai scris, că fiecare om are câte o trufie, oricât de mică, dacă nu pentru înţelepciune, cel puţin pentru fleacuri. Tendinţa noastră este de a ne face faimoşi cu orice preţ. Dacă n-o putem face prin cumpănita atitudine şi cu bun simţ, atunci o facem prin nebunie, clădind pe minciuni şi îndrăzneli.

Filosoful Schopenhauer, prin înţelepciunea sa, ne aşează sufletul în matca lui: „Este o mare nebunie să pierzi înlăuntru pentru a câştiga înafară, adică să renunţi complet sau în mare parte la linişte, timp liber şi neatârnare, în schimbul strălucirii, rangului, pompei, titlului şi onoarei”.

Citind şi prin Reflecţiile lui Vauvenargues, ne limpezim: „Eu îmi înfăţişez în minte o împărăţie mare, pe care ambiţia neastâmpărată a unui singur om o agită şi o pustieşte până ce totul este distrus şi statul piere”. Fiecare imperiu sau întocmire omenească, înainte de prăpădenie, şi-a avut întotdeauna, în frunte, un om ambiţios fără înţelepciune.

Noi românii am avut mereu noroc. La vremuri grele, Dumnezeu a scos din vistieria Sa lideri geniali pentru salvarea ţării.

Calinic Argeșeanul

...: Home Știri și evenimente Cum stăm cu ambiţia personală?