Minunea de a crește sau fenomenul creșterii

1iulieips31

Auzim, deseori, rostindu-se astfel:

- No, domnule, pe la noi se nasc oameni mari!

- Da, bine domnule, pe la noi se nasc doar atâtica, arătând cu mâinile distanțate un spațiu de 40 de centimetri!

Credem că amândoi ardelenii au avut dreptate, ca să nu rămână nimeni supărat.

Dacă ne gândim în modul cel mai serios, vom constata un lucru uimitor: creșterea pruncului până la statura omului matur.

Chiar dacă noi nu ne punem această întrebare, care pare minoră, desigur, la prima vedere, nașterea și dezvoltarea noastră fac parte din fenomenul creșterii. Despre acest fenomen unic, pentru fiecare dintre noi, nu se vorbește aproape deloc sau prea puțin. Este, doar, în natura lucrurilor normale.

Unde a sădit Dumnezeu acest miraculos fenomen? Cum de a orânduit și acest lucru? Am rămas mereu uimit de gândirea lui Dumnezeu, mai ales atunci când a zidit ființe minuscule – microscopice. Mi-am zis, că a crea în mod uriaș - galaxii și că întregul Univers este o lucrare pentru Dumnezeu, mult mai ușoară, decât a crea ființe microscopice.

Oricum aș gândi, nu-mi pot reveni din uimirea ce mă cuprinde văzând atâta noian sau risipă – iartă-mă, Doamne, Dumnezeule – de forță și înțelepciune în a crea atât de mult și divers, pe Pământ și în întregul Univers!

Când vedem microorganismele și tot ce este croit cu o măiestrie dumnezeiască, nemaiîntâlnită, gândul nostru zboară la fenomenul vieții și al creșterii.

M-am gândit adesea că Dumnezeu nu “glumește” cu lucrarea Sa, deși am spus-o, deseori, că Dumnezeu n-ar fi creat ceea ce vedem cu proprii noștri ochi, dacă n-ar fi avut umor dumnezeiesc. Cum vine aceasta? Nu știu prea bine! Dar mă bucură sintagma pe care, sunt sigur, Dumnezeu nu o va respinge și nici nu o să mă pedepsească.

Dacă ar fi să exemplificăm, nu pot să nu-mi amintesc de câteva zidiri cu umor. Când maimuța a văzut girafa, a zis speriată:

Nu poate exista așa ceva, niciodată!

Când ne gândim la hipopotam, elefant și alte dihănii marine – să punem o balenă alături de un peștișor, fie el chiar și păstrăv, sau asprete, unic în lume, la noi, pe râul Vâlsan de Argeș, ne apucă cel mai sănătos haz.

Să mai punem ciocârlia lângă păun? Dar struțul lângă o rață leșească? Ori pisoiul lângă șoricelul zvăpăiat, hrana lui cea de toate zilele?

Continuând cu fenomenul creșterii, ne întrebăm:

- Ce ar însemna, ca o dată născuți, să rămânem așa mici, ca în prima zi? Cum ne-am dezvoltat doar din lăptișorul de la sânul mamei?

Când dr. Viorel State, de la Spitalul Municipal Curtea de Argeș, mi-a spus, deseori, cum se îngrijește de pruncuții, mai ales născuți înainte de vreme sau foarte mici și slabi, ca să se întărească și să crească, mi se părea de domeniul legendelor. Am simțit atunci, cum Viorel State și alți medici lucrează cu mâinile lui Dumnezeu, întinse către pruncuții neajutorați. Dacă trecem de la regnul uman, care crește cel mai anevoios, la celelalte regnuri: mineral, vegetal și animal, vom constata același fenomen al creșterii, mult mai rapid ca la regnul uman. Ce ar însemna să legănăm vițelușul sau purcelușul, puii de găină și alte orătănii și să așteptăm să se facă mari?

În afară de regnul uman, celelalte zidiri se nasc și cresc doar văzând cu ochii, într-un ritm amețitor. Putem vedea, fiecare dintre noi, cum crește tot ce semănăm cu mânuța noastră și cum ne bucurăm de dulceața zidirii lui Dumnezeu.

Și tot așa creștem mereu!

Să ne imaginăm o catastrofă?

Când fenomenul creșterii va dispare!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

...: Home Știri și evenimente Minunea de a crește sau fenomenul creșterii