Minunea de a învăța începe din vatra familiei

1iulieips31

Mama, din cauza părinților vitregi – mama decedată la două săptămâni de la naștere, iar tatăl, după cinci ani, fugărit din sat, că era oltean și nu se concepea ca strânsura să fie împărțită, n-a putut să meargă la școală, cum merg pruncuții, la vremea potrivită.

Munții, hiarele pădurii, oile, boii și alte galițe erau școala de la care învăța, înstrăinată de casă și de oameni.

Mult mai târziu a învățat singură de pe abecedarele de atunci, puține și sărace, jelindu-și sufletul că nu s-a bucurat de pruncia ei, învățând carte!

Târziu, am înțeles, desigur, de ce mama se îngrijea cu sfințenie ca să merg la școală și să învăț carte. Era un fel de poruncă sfântă, așa cum o consider și azi.

Pregătirea pentru școală era o vreme emoționantă, de la îngrijirea sănătății, până la caietele și creioanele pe care le purtam în traistă. Totul era bine orânduit, după care se așteptau și rezultatele pe măsură.

Acum îmi dau bine seama, că porunca mamei, mai ales, de a învăța, era o minune. Parcă totul se învăluia, cuprins de o taină nedeslușită atunci. Acum îmi dau foarte bine seama de învățătoarea mea, cea dintâi, care a fost mama.

Vedem fiecare, că pruncii, atunci când au ajuns la vârsta școlară, așteaptă cu emoții și înfrigurare să meargă la învățătură. Totul se pregătește ca de o mare sărbătoare. Cred că a învăța este cea mai mare sărbătoare, din câte sunt pe pământ, pentru că mama este cea dintâi care ne-a pus creionul în mână și ne-a spus primele povești cu zmei și zâne și ne-a învățat, în genunchi, primele rugăciuni, acasă, și apoi la biserică.

Din adâncul ființei sale, mama veghează permanent la creșterea și luminarea minții pruncilor, nemulțumindu-se doar că ne-a născut pe lume. Această stare vine din zările altor lumi, decât cele pământești.

Minunea de a învăța începe din vatra familiei.

Părinții sunt cei care sădesc în inima pruncilor dorul după carte, omenie și sfințenie.

Se vorbește, adesea, de cei șapte ani de acasă. Aceasta nu este o vorbă oarecare. În inima și sufletul de înger al copilului se sădește, cu răbdare și gingășie, cele dintâi luminițe de credință, de educație, pe cât pricep pruncii și de omenia cea dintâi, sfântă și nealterată. Chiar din vremea celor mai proaspeți ani, părinții ne îndeamnă și ne pun în mână cărțulii pentru pricepere, din primăvara prunciei și a tinereții.

Niciodată nu se uită această stare emoționantă. Primele cărțulii – broșuri – pe care le-am găsit la Maica Eufrosina din Mănăstirea Văratic au fost cele scrise de părintele Nicodim Măndiță din Buneștii Argeșului, fără ca să știu atunci că voi păstori, ca arhiereu, chiar în patria în care s-a născut.

Există legături tainice pe care noi, de obicei, nu le pricepem în viața noastră, dar ele au rostul lor divin.

Lăsând în grija celor ce iubesc “cetitul cărților”, “…zăbava” din veacuri de cronici, îmi stă în minte, deplin stăruitor cele câteva cuvinte, săpate în piatră de pe frontispiciul școlii din Gura Râului, salbă strălucitoare în istorica Mărginime a Sibiului.

Parohul Petre Damian Toderiță, îmi citea cu vădită mândrie: “Prin cultură la putere”. Zâmbea cu puternice licăriri în privire arătându-mi școala cea frumoasă, cu o arhitectură aparte, de la începutul secolului al XX-lea.

Cuprins de jălanie, m-am gândit la mama. Ea s-ar fi bucurat să fie școlăriță în astfel de Templu al Culturii.

Ni s-a dat, fiecăruia dintre noi, minte multă, ochi să vedem întru citire, mâini sănătoase pentru a scrie ortografic, caligrafic și din inimă, cu înțelepciune sădită de Dumnezeu în ființa noastră, divino-umană.

Analfabetismul nu are ce căuta în casă și pe ulița noastră! Orice strădanie de a învăța și a adăuga câte ceva la cultura celor dinaintea noastră, este chemarea și obligația permanentă, de care să nu uităm, precum nu uităm să mâncăm!

Ignoranța se afișează peste tot. Se moare și din cauza ei foarte adesea și definitiv.

Nimic mai sumbru decât un ignorant, cu diplome academice!

Dumnezeu face minuni și în puterea dată nouă de a învăța lucruri ziditoare și binefăcătoare. Duhul Sfânt ne întărește și ne dă putere a ne împrospăta dragostea de a ne pregăti în fiecare zi: de la latini am învățat ca să nu treacă o zi fără să scriem un cuvânt și fără să citim.

Să mai spunem că trebuie să ne ostenim?

Grea treabă cu cărturăria!

Ea nu are seamăn pe Pământ!

Calinic Argeșeanul, Minunea de a fi, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

...: Home Știri și evenimente Minunea de a învăța începe din vatra familiei