Antioxidanții

1iulieips31

Bucurându-mă că minunații cititori se tot înmulțesc citind cu osârdie, Tabletele Medicale, începute în august 2016, mă încurajează să nu mă despart, încă o vreme de osteneala alcătuirii și a altor tablete.

Tabletele Medicale nu au scopul de a înlocui medicul, el fiind specialistul în domeniul bolilor. Scopul meu este doar cel informativ și de îndemn permanent de a ne îngriji sănătatea dăruită de Dumnezeu și că, este tare bine și de folos, să fim grijulii. Că odată pierdută sănătatea, nu o vom mai putea reface!

Să nu uităm sfatul Sfântului Neagoe Basarab, către fiul său, Teodosie: „Inima iaste ca o sticlă. Dacă se va sparge, cu ce o vei cârpi?” Deci, mare, mare, mare grijă!

Este bine să reținem anumite principii pentru ameliorarea și funcționarea firească a trupului nostru, ca să putem trăi sănătos!

Să nu mai amânăm! Să începem o nouă etapă a vieții noastre plină de sănătate robustă și de energie. Și este bine să ne amintim mereu că : „vârsta nu este o barieră, dimpotrivă! Putem să ne îmbunătățim sănătatea la orice vârstă!”[1]

Vom prezenta, iubiților și harnicilor cititori, câteva vești, medicale, cum ar fi și antioxidanții în alimentația noastră zilnică. Aceasta pentru a optimiza sănăttea noastră și a diminua riscurile dezvoltării anumitor boli. Și că este mai bine să prevenim decât să reparăm stricăciuni, care de cele mai multe ori, devin iremediabile, cum ne avertizează, Frederic Le Cren.

Fără să vrem, de la o vreme, ne întrebăm, de ce îmbătrânim? Dr. Herman, prin anul 1954, avansa teoria radicalilor liberi, pentru a explica fenomenul îmbătrânirii umane. Un alt medic, G. Cotman, directorul unui Centru de cercetare a îmbătrânirii cerebrale, recomanda pacienților să ia antioxidanți zilnic, pentru că reduc riscul distrugerii celulelor din organismul nostru supus bombardamentelor de tot felul.

Noii termeni: antioxidanți și radicali liberi, au început să se impună în lumea medicală și în lumea doritoare de a-și îngriji sănătatea. Sunt termeni noi pentru majoritatea oamenilor, dar „antioxidanții” și „radicalii liberi”, și-au făcut efectul lor în viața de zi cu zi.

Prima grijă este de a proteja alimentele împotriva oxigenului din aer. Nu oricum ne putem comporta cu orice aliment pe care îl consumăm.

Vom vedea perioadele în evoluția acestor cunoștințe, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care-L rog să mă ajute ca să fie pe înțelesul tuturor.

Calinic Argeșeanul



[1] Frederic Le Cren, Vitamine și minerale pentru sănătate și longevitate. Antioxidanți, editura Polirom, Iași, 2006, pag. 16.