Fenomenul Pitești – activitate catehetică

16februariefenomenulpitesti1

Odată cu declararea anului 2017 ca Anul omagial al iconarilor şi pictorilor bisericeşti şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română, în Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului s-au desfășurat încă de la începutul acestui an diferite evenimente care legate de aceste teme.

Astăzi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, la sediul fostului Penitenciar din municipiul Piești, Biroul de Învățământ și Activități cu Tineretul, a organizat o acțiune de informare pentru cei care nu au intrat până acum în contact cu ,,Fenomenul Pitești”. Au participat elevi de la diferite școli ale orașului și rude ale celor care au avut de suferit în crunta închisoare construită între 1937-1941, și care a funcționat ca Penitenciar până în anul 1977.

Evenimentul a început cu oficierea slujbei de pomenire pentru cei peste 600 de studenți care au avut de suferit în perioada 1949 - 1964.

Au fost prezentate diferite referate despre: preotul Ioan Postelnicescu, arestat de Securitate la 8 ianuarie 1959 și despre Valeriu Gafencu, supranumit și ,, Sfântul Închisorilor”.

De asemenea un grup de copii a recitat o poezie scrisă de un deținut în celulele Penitenciarului din Pitesti.

Cu această ocazie părintele Dan Obrocea a transmis celor prezenți un mesaj legat de importanta acestor teme initiate în anul 2017 de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cei prezenți au avut ocazia să viziteze toate temnițele în care au fost întemnițați studenții aduși din întraga țară, o parte fiind legionari, dar și tineri care erau membrii ai altor partide sau organizații anticomuniste. Totodată, Maria Axinte, președintele Fundației,, Sfinții Închisorilor” a prezentat vizitatorilor diferite detalii cu privire la metodele de tortură folosite de Securitate, dar și condițiile în care au trăit deținuții.

Aceste actiuni ale Sectorului Învățământ și Activități cu Tineretul din Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului vor continua și în celelalte protoierii ale Eparhiei.

16februariefenomenulpitesti1

16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1 16februariefenomenulpitesti1

...: Home Știri și evenimente Fenomenul Pitești – activitate catehetică