Olimpiada de Religie – faza județeană, martie 2017

18martieolimpiadareligie6

Elevii argeșeni au participat astăzi la faza județeană a olimpiadei de religie desfășurată în municipiul Pitești.

Competiţia a avut loc la Liceul Teoretic "Ion Barbu", fiind înscrişi 113 de elevi din clasele a VII-a şi a VIII-a şi din toate clasele de liceu, care s-au calificat în urma fazei locale.

Elevii împreună cu profesorii au participat dimineaţă la o slujbă de Te Deum, oficiată de Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, împreună cu un sobor de preoţi, în biserica cu hramul "Sfântul Apostol Toma", construită în incinta instituţiei de învăţământ. Au fost de față reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Argeș, profesori de religie și elevi veniți din toate școlile argeșene.

Cu acest prilej, Înalt Preasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, evocând rolul deosebit pe care îl au familia şi şcoala în formarea comportamentului civic şi moral al tinerilor. De asemenea, Chiriarhul locului i-a încurajat pe cei calificaţi la faza judeţeană , arătând cât de importantă este ora de religie în școală.

După desfăşurarea concursului, conform regulamentului, pentru faza naţională s-au calificat doar şase elevi, câte unul pentru fiecare an de studiu.

18martieolimpiadareligie6

18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6 18martieolimpiadareligie6

...: Home Știri și evenimente Olimpiada de Religie – faza județeană, martie 2017