Mircea Păcurariu și Senatul României

1iulieips31

Când era campania electorală în toi pentru alegeri în Parlament, Patriarhul Teoctist aștepta de la Profesorul de Istorie, Mircea Păcurariu de la Universitatea sibiană, un punct de vedere în problema reprezentării Bisericii Ortodoxe Române în viitorul Senat al Țării.

Istoricul Mircea Păcurariu face o prezentare istorică, începând cu Evul Mediu, când ”Ierarhii țării erau membri de drept în Sfatul Domnesc; în anumite împrejurări erau invitați în acest for chiar și egumenii marilor mănăstiri. Această practică s-a menținut și în perioada regimului ”fanariot”.

Ceva mai târziu ”după ce au intrat în vigoare Regulamentele Organice, Ierarhii au fost numiți membri de drept ai Adunării Obștești ale țării, președinția acestui for fiind încredințată celor doi mitropoliți de la București și de la Iași. Din Divanele Ad-hoc din 1858 au făcut parte și reprezentanții clerului de mir și monahal.

După 1866, noua Constituție a României a prevăzut ca din Senatul Țării să facă parte toți mitropoliții și episcopii în funcțiune.

În Transilvania, datorită condițiilor vitrege de viață în care au trăit românii, abia în secolul al XVIII-lea, au fost numiți ca membrii ai Dietei Transilvaniei episcopii uniți de la Blaj; în prima jumătate a secolului al XIX-lea i-a acordat un loc în Dietă și episcopului ortodox de la Sibiu.

După crearea statului dualist Austro-Ungar în 1867, ierarhii din țările care depindeau direct de Austria făceau parte din Senatul imperial din Viena (ca mitropolitul Bucovinei), iar cei din țările supuse coroanei ungare făceau parte din Casa Magnaților din Budapesta. În felul acesta, românii din Transilvania și Banat au devenit membri de drept ai Casei Magnaților, câțiva preoți au fost aleși – încă mai multe legislaturi – ca reprezentanți ai Partidului Național Român, în Dieta sau Adunarea Deputaților din Budapesta.

În perioada interbelică, toți mitropoliții și episcopii ortodocși și uniți în funcțiune erau numiți membri de drept în Senatul României, aceeași calitate o aveau și șefii altor culte.

După cum se știe, în perioada 1948-1989 în Marea Adunare Națională erau aleși câte unul sau cel puțin doi reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, precum și câțiva șefi ai altor culte.”

Până aici, Profesorul Mircea Păcurariu a făcut o expunere mai apropiată ca timp de noi, fără să mai facă un excurs în veacurile bătrâne ale istoriei, începând cu Deceneu, continuând cu Mitropolia care urma imediat Domnia pământeană, ca mitropolitul să fie prezent, permanent, unde era și Domnitorul Țării. De cele mai multe ori când lipsea Domnul, locțiitor automat, pe timpul lipsei din capitală era mitropolitul Țării, care se bucura de mare cinste la Curtea Domnească.

De cele mai multe ori, chiar mitropolitul însoțea pe Domnitor pe câmpul de luptă sau în alte vizite locale sau internaționale.

La finalul materialului cerut de Patriarhul Teoctist, Mircea Păcurariu dă următoarele soluții: ”Ar fi de dorit ca Sfântul Sinod să ceară autorităților de stat ca în viitorul Senat al României să fie designați de Sfântul Sinod, 10-12 reprezentanți ai Bisericii Ortodoxe Române, ierarhi, profesori de Teologie, consilieri, protopopi și preoți parohi. Socotesc că nu este o cifră exagerată, dacă ținem seama că Biserica noastră are azi peste 18 milioane de credincioși – celelalte culte vor putea primi alte locuri, în raport cu numărul credincioșilor. Consider că Sfântul Sinod are datoria de a cere forurilor superioare de Stat ca Biserica noastră să-și aibă reprezentanții săi în acest organ de conducere, așa cum s-a procedat în decursul istoriei noastre.”

Sibiu, 12 aprilie 1990

Iată cum Patriarhul Teoctist avea grijă de toate aspectele din organizarea Bisericii Ortodoxe Române, ajutat de lucrătorii din Cancelaria Sfântului Sinod, dintre care, cel dintâi a fost Constantin Pârvu, Vicar patriarhal administrativ, creierul Cancelariei Sfântului Sinod peste trei decenii, slujind pe timpul celor patru patriarhi: Justinian, Iustin, Teoctist și o vreme și sub ascultarea Patriarhului Daniel.

Răpus de oboseală multă, încărcat de ani și suferințe s-a retras să-și plângă neputințele și durerile din multa muncă la care s-a robit pe sine fără cruțare.

Când se va scrie un adevăr clar despre acest om, el va fi ca o lumină de slujitor sincer și total, peste veacuri.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.

 

...: Home Știri și evenimente Mircea Păcurariu și Senatul României