Candidat fără voie

1iulieips31

Când am scris acest titlu, mi-a venit în minte un episod în care Gheorghe Nenciu, Vicepreședinte al Departamentului Cultelor, într-un dialog cu mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iustin Moisescu, deputat în Marea Adunare Națională și membru în Frontul Democrației și Unității Socialiste, îi cerea, pur și simplu, să-l ajute să ajungă și el deputat.

-Înăltuțule, te rog să mă ajuți și pe mine ca să ajung deputat.

-Mda, măi Nenciule, am să te ajut. Dar pentru aceasta trebuie să ai un merit oarecare. Cam ce merite ai tu pentru aceasta?

Stă Nenciu cu ochii holbați la Iustin și se gândea cam la ce s-ar fi putut gândi Iustin, cel cu privirea fioroasă.

Fac legătura între Stat și Biserică. Și ăsta nu-i lucru simplu, după cum vă este cunoscut.

-Mda! Ai făcut cumva vreun pod? Vreo cale ferată?

Auzind vorbele marelui mitropolit, s-a lăsat păgubaș de a mai solicita vreo intervenție pentru deputăție.

Trecând vremea și ajungând la Argeș, primesc o vizită din ”sferele înalte” (dar parcă numai una? Puteai închide porțile de la Episcopia Argeșului?) Mi-a venit în minte că ar fi potrivit să-l abordez pe demnitarul comunist:

-Cum aș putea ajunge și eu deputat în Marea Adunare Națională?

Mare mi-a fost mirarea, când aud:

-Ați făcut ceva important pentru cetățeni, spre exemplu, un pod? M-am gândit că mă aflu în fața celor care au mania podurilor! Bine că nu m-a întrebat și de calea ferată!

-Da, am făcut mai mult decât 10 poduri! Când am venit la Argeș, m-am ocupat de consolidarea Bisericii Sfântului Nicolae Domnesc, care avea mare nevoie de restaurare. S-a salvat un monument istoric, unic!

A dat peste noi și Revoluția sau Evenimentele, ca la casa săracului, cu nădejde bună de izbăvire. Se derulau pregătirile pentru alegerile din Parlamentul României. Prin februarie 1990, paremi-se, au venit la Palatul Episcopal, doi inși pe care nu-i mai văzusem până atunci.

-Dorim, Preasfințite Calinic, episcopul nostru drag, să ne primiți la o cafea că ne este tare frig. Abordarea în percuție m-a surprins, dar m-a și bucurat, zicându-mi în gând că aceștia sunt oameni sinceri și apropiați. Mă săturasem de mutre acre. Când am auzit și expresia: ”episcopul nostru drag”, mi s-a bucurat inima. Nu mai auzisem așa vorbă și de la un argeșean, după cele ce pățisem la Revoluție.

Din vorbă în vorbă, am aflat că unul dintre comeseni se chema Cătălin Rădulescu, fiind cu pregătire în domeniul medicinei. Dintr-o dată îl aud:

-N-ați fi deacord să candidați pentru un loc de deputat în Parlamentul României? Vorbele m-au surprins de-a binelea.

-Ne-am bucura, se arată stăruitor oaspetele, să fiți de acord. E nevoie în noua legislatură și de clericii Bisericii Ortodoxe. Ceilalți de la cultele din România vor candida și vor fi aleși, iar Biserica Ortodoxă va sta pe alături.

Mi s-a părut foarte pertinent argumentul doctorului Rădulescu, nepotul preotului Rădulescu de la Poenarii de Muscel.

-Deși s-a închis lista cu candidaturile, merg la București acum și vă punem pe listă la Argeș. Sperăm că veți ieși deputat independent pe lista Frontului Salvării Naționale.

-Glumiți frumos! Dar ar fi interesant, așa ca idee. Oaspeții au plecat în drumul lor, iar eu am luat povestea cu deputăția drept o discuție pasageră. Nici pe departe nu puteam lua în serios o propunere la prima vedere, mai ales că nu uitam Comunicatul cu neimplicarea în politică, de niciun fel, personal lucrând la alcătuirea lui cu profesorul Ioan Floca și Părintele Galeriu Constantin, vicarul Arhiepiscopiei Bucureștilor.

După o vreme suntem convocați la ședința Sfântului Sinod. Pe măsuță, în chilia rezervată din Palatul Patriarhal găsesc o hârtie cu apostila Patriarhului Teoctist, scrisă în partea dreaptă a coalei, sus: ”În original, PS Calinic”. Citesc pe nerăsuflate noutatea:

”Preafericite Părinte Patriarh,

Un grup de preoți de la Argeș, vin să vă relateze unele fapte ce se petrec la Curtea de Argeș.

Am luat cunoștință din ziarul Argeșul liber, din 25 aprilie 1990, că pe lista candidaților la deputăție a unui partid politic (FSN) apare și numele unei fețe bisericești – a P.S. Calinic Argeșeanul. Această știre o reia și ziarul Opinia din ziua de 4 mai, publicând o fotografie și biografia PS Calinic – al treilea în rândul candidaților la deputăție.

Această știre a produs o gravă indignare în rândul preoțimii argeșene, ba chiar și a cetățenilor argeșeni – inclusiv a celor care aparțineau acelui partid politic, pe lista căruia era înscrisă candidatura.

Totodată a început să se extindă știrea mutării Episcopiei Argeșului la Pitești, știre difuzată – nu știm de cine – dar pe care preoțimea și cetățenii argeșeni au pus-o în legătură cu candidatura P.S. Calinic.

Indignarea preoțimii argeșene, în legătură cu aceste știri, materializat într-un memoriu, prin care s-a cerut ca sediul Episcopiei Argeșului să rămână așa cum a fost stabilit inițial și de Sfântul Sinod, în Curtea de Argeș (memoriu depus la Cancelaria Sfântului Sinod nr. 4847/11.05.1990) și unul identic adresat domnului ministru al cultelor (înregistrat la nr. 3486/11.05.1990, iar indignarea cetățenilor argeșeni, într-o ”Moțiune de Protest” a P.C.U.N.-ului Curtea de Argeș, pe care o anexăm în copie).

Noi, preoții argeșeni, dorim să păstrăm unitatea dintre noi cu unitatea cu Biserica Străbună.

Ori candidatura P.S. Calinic pe lista candidaților la deputăția unui partid politic – care este contrară și comunicatului Sfântului Sinod, comunicat ce a fost difuzat la televiziune de P.S. Daniel Ciobotea, nu face altceva decât să dezbine preoțimea argeșeană.

Prin atitudinea P.S. Sale, P.S. Calinic se desprinde de preoțimea argeșeană, care dorește ca episcopul lor să nu aparțină de niciun partid politic.

Credem că P.S. Calinic trebuie sfătuit să candideze la un alt scaun episcopal, lăsând ca la Argeș la Episcopie nouă să fie episcop nou.”

După cum s-a menționat în scrisoarea adresată Patriarhului Teoctist, acum redăm textul din ”Moțiunea de Protest”:

Moțiune de Protest

privind

candidatura pentru Parlament

a episcopului vicar

Calinic Argatu Argeșeanu

”C.P.U.N. Curtea de Argeș a aflat cu surprindere și cu mâhnire că a fost propus drept candidat pentru parlamentul țării, p.s. Episcop Vicar Calinic Argeșeanu cunoscut ca emblemă a unui trecut, fiind persoană din imediata apropiere și privilegiatul fostei familii conducă-toare.

Mâhnirea noastră este accentuată de împrejurarea că este și candidatura din partea Frontului Salvării Naționale, partid care a preluat numele și gloria de la Frontul Revoluției din decembrie 1989.

Față de acestea, exprimând opinia cvasiunanimă a cetățenilor orașului (care ni s-au adresat și în scris) ținând seamă de faptul că propunerea a fost făcută fără consultarea organelor locale a F.S.N. protestăm în numele locuitorilor orașului Curtea de Argeș și cerem excluderea din lista de candidați a p.s. Episcop Vicar C.Argatu Argeșanu.”

Sesiunea C.P.U.N.

Curtea de Argeș,

din 26 aprilie 1990,

Într-una din seri, fiind la ședința Sfântului Sinod, îl aud pe Patriarhul Teoctist cum a început să se plângă de unii și de alții, clerici cu precădere, care nu împlinesc hotărârile Sfântului Sinod și că spre o și mai mare mâhnire, sunt chiar ierarhi care se abat de la ceea ce ei au votat.

-Ce zici, Calinic, despre nerușinarea unora care se îmbracă în pielea de lupi moraliști?

-Ce să zic! Sunt niște inconștienți, sau de-a dreptul uituci.

-Păi, vezi! Ai dreptate! Tu în care grupă te regăsești?

Știam unde bate șaua, ca să priceapă măgarul! N-am scos un cuvânt. După vreo zece minute reia povestea cu neascultarea unor sinodali.

-Cum califici, Calinic, reclamațiile preoților de la Argeș care te condamnă că faci politică de partid și că ești pe listele eligibile de deputat în Parlamentul României?

-Nu știu nimic despre lucrul acesta. N-am cerut nimănui nimic în sensul ăsta. N-am făcut cerere de intrare în sânul vreunui partid politic. Iar ce aud acum am văzut scris într-o plângere către Preafericirea Voastră și Ministerul Cultelor.

-Păi, vezi! De asta avem noi nevoie acum?

-Să faci un protest și să aduci document în cauză. Că refuzi orice candidatură și fii liniștit că nu te pune nimeni pe listă fără voia ta.

-Ca să nu fie gâlceavă, promit că voi face plângere să mă scoată de pe lista de alegeri.

-Foarte bine! Dar cu mutarea reședinței de la Argeș la Pitești, este adevărat? Ce știi despre asta?

-Mă gândeam să găsim o locație cancelariei pentru că este la mijlocul județului și e mai aproape și pentru teleormăneni. Dar la mutarea reședinței, nici vorbă. Sunt doar răutăți omenești.

-Nu! Nu! Nu! N-ai dreptul să faci asta. Tu nu poți schimba ce a hotărât un Sinod de atâtea veacuri. Tu ești mai mare ca sinoadele?

-Era doar un gând. Acum, gata! Am renunțat la el. Iertați-mă! N-am să mai fac nimic pânnă nu vă consult și doar cu aprobare voi face totul.

-Am să văd cât țin promisiunile tale!

Am început să fiu mai atent și să iau pe rând lucrurile care cereau grabnică rezolvare. Am văzut ziarul ”Argeșul liber” care anunța candidații la Parlament, propuși pentru Cameră și Senat, iar la începutul lunii mai 1990, am văzut o reluare a articolului din ”Argeșul liber”, cu deosebirea că apăreau și niște mici poze, tip buletin, cu chipul celor care erau pe listele de candidatură.

Eram liniștit, oarecum, în firea mea, pentru că nu știam de povestea candidaturii, că ar fi adevărat. Însă dovezile erau palpabile. M-am adresat celor în drept să-mi retragă numele de pe liste. Am primit o adresă că s-a operat în liste și că nu mai figurez ca și candidat. Prinsesem curaj să ies în public, pentru că povestea asta cu candidatura n-a picat bine multora și nici mie, ca imagine.

Reclamația preoților argeșeni era la obiect, mai ales că cei care o semnau, în majoritate erau preoți care au suferit din cauza politicii, făcând ani grei de temniță. Ceilalți semnatari, mai tineri, s-au adăugat pentru credibilitate.

Deci prima parte a situației era limpede, preoții argeșeni nu aveau nevoie de gâlceavă politică. I-am respectat și-i respect pentru aceasta. Aveau opinie sănătoasă și nu doreau ca și alții să pățească ce au îndurat ei.

Pe de altă parte, din scrisoarea protestatară a preoților reiese că ei făceau politică activă, întrucât menționează în demersul lor și ”Moțiunea de Protest”, care a fost atașată reclamației, adresată Patriarhului Teoctist. Așa că s-au prins singuri în capcană, chiar și cu semnătura lor.

*

A trecut vremea. În luna mai au avut loc alegerile pentru Parlament, pe bază de liste, unde eram în cârd descrescând, eu ocupând locul trei. Când am văzut rezultatele m-am cam speriat. Nu-mi venea să cred ochilor. Cei de la organizația F.S.N. nu operaseră în liste, ci doar îmi trimiseseră o dovadă că mi s-a aprobat solicitarea.

Am protestat din nou. Cei cu treaba asta au zis:

Nu te îngrijora, părinte Calinic, vă veți retrage, iar locul dumneavoastră va fi ocupat de următorul de pe listă. Și apoi, e o mare bucurie că noi am strâns voturi, peste 85% din electorat. Vă mulțumim că ați avut răbdare cu noi. Nu vrem să vă împovărăm cu o demnitate în plus. Sunt mulți care stau la rând.

Povestea asta auzită m-a cam pus pe gânduri!

Cum adică? Pe seama mea s-au adunat voturi și acuma să se bucure alții? Nu-mi venea la îndemână acest lucru, încât, cu răbdare, am lăsat ca lucrurile să meargă în voia lor. Și așa am făcut, fără să-mi pese, chiar, în pofida felului meu de a fi.

Pe 30 mai 1990, am fost convocați ca să ni se înmâneze Certificatele de aleși ai poporului. M-am dus fără voia mea, parcă cineva împingându-mă de la spate.  

Mergeam fără voie, dar mergeam! Nu doream să las locul meu de deputat, altora. Se trezise în mine un fel de ambiție omenească! Cum s-o numești altfel?

Ne-am văzut toți. Ne-am cunoscut. Ne-am pozat. Și apoi la un mic popas cu o gustare stropită cu o picătură de vin, într-o încăpere cu ferestre largi. Prezența mea în grupul de parlamentari argeșeni era una de surpriză, dar după cum am văzut și am auzit, se bucurau și chiar se lăudau cu mine. Ce, nu-i frumos să mă arăt puțin fălos? Sigur că glumesc!

La masă, mă apuc și întreb, cum e obiceiul meu de nesuferit, câteodată:

-Sala asta are peste tavan ceva construit?

-Nu, răspunde șeful unității.

-Dacă ar veni un cutremur, zic eu, ca din senin, trebuie să vedem cum și unde o ia placa de sus. Urmărim direcția cu calm, și de la caz la caz ne deplasăm și noi prin încăpere. În cazul în care se rupe în bucăți, fugim sub masa din colț, care are loc să ne adăpostească.

N-am terminat de rostit povestea, că imediat a început să se clatine clădirea. Deja cutremurul era pe noi!

Cât ai clipi, toți au luat-o la picior într-o repezeală de m-a apucat râsul. Am rămas, singur-singurel, la masă și pe scaun unde m-am așezat de prima dată. N-a fost ușor, dar Domnul m-a întărit ca să nu o iau la fugă și eu după dânșii.

După vreo douăzeci de minute, unul câte unul, veneau spre terasă. Nicolae Olteanu, primarul de atunci zicea:

-Nu-i nicio problemă. Barajul stă bine. La Arpechim totu-i în ordine. La Colibași, la Institutul Atomic nicio belea. Clădirile n-au suferințe, iar victime omenești nu sunt.

Auzeam pentru prima oară cum se pun problemele în cazul unei calamități. Eram bucuros că-s oameni de ispravă.

-Vai! Părinte Calinic, dar ce v-a venit să vorbiți despre cutremur, zice deputatul coleg, Sandu Nichita?

-Doamne ferește! Dar sunteți periculos. Sunteți aducător de nenorociri, zice oarecum cu inima strânsă și uitătură speriată, Nicolae Olteanu!

Mi-a venit așa, ca din senin, să vorbesc despre cutremur. Și asta nu era prima oară. Așa s-a întâmplat și în anii trecuți: 1977, când eram la Cernica; în 1986, când eram la Curtea de Argeș, pentru ambele cutremure făcând pregătirea de prevenire cu o jumătate de oră înainte. Nu mă laud cu aceasta și nici cu altele, dar așa am primit semne de sus! Și asta numai păcătoșilor li se arată, ca să se ferească de a muri cu păcate neispășite!

Colegii de Parlament erau oameni de treabă, așezați, sobri, cu aleasă pregătire și bună creștere. Protestatarii de la Curtea de Argeș, clerici și mireni, nu știu ce au mai spus sau scris despre deputatul nedorit, pentru că nu aveam timp, nici de citit presa sau să aud diferite păreri libere pe care le garanta noua libertate din Țară.

Apropo, despre cutremure, nu doresc ca cineva, Doamne ferește, să se sperie că eu aș prezice oarecare nenorociri, dar, cel puțin, despre cutremurul din 30 mai 1990, sunt martori care trăiesc și care pot adeveri!

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, volumul IV, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2015.

 

 

 

 

...: Home Știri și evenimente Candidat fără voie