Sinaxar 11 august 2017

11augustsfzilei1

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire Dionisiu din sfântul Munte Athos, în anii de la Hristos 1460.

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria.

Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.

Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.

De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.

De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.

Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: "Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti". Sfântul Nifon îi raspunse: "Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie". Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: "Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie". Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:

"Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face". "Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere". Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.

În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.

Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.

Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.

Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.

Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon "ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale". Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.

Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mare Mucenic Evplu diaconul.

Acest sfânt a trait în zilele împaratului Diocletian si era de neam din cetatea Catania, din Eparhia Siciliei. Fiind el pârât la guvernatorul Calvisian ca este crestin, si nevoind a se lepada de Hristos a fost supus la nesfârsite si grele chinuri, dupa care, taindu-i-se capul si-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii cinstitei si înfrumusetatei case si dumnezeiesti biserici a Preasfintei Stapânei noastre Nascatoarei de Dumnezeu, numita Eleusa.

Tot în aceasta zi, pomenirea Icoanei celei nefacuta de mâna a Domnului Dumnezeu si Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În zilele binecredinciosului împarat Tiberie, la anii 576, s-a facut minune mare. O femeie, anume Maria, iubitoare de Hristos si patriciana cu vrednicia, fiind vaduva, a cazut într-o boala grea si fara de leac; si deznadajduindu-se de tot ajutorul omenesc, se lasa în nadejdea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Deci punând întru sine bun gând, a trimis catre preotii cei ce slujeau sfintei Icoane împaratesti si nefacuta de mâna a Domnului, rugându-i sa mearga la dânsa. Si venind ei, ea cazu la picioarele lor, zicând: "Va rog sfintiti parinti, de vreme ce Dumnezeu pentru pacatele mele a vrut sa ma chinuiesc de aceasta boala grea de moarte, voiesc si doresc eu, ticaloasa si nevrednica, ca prin rugaciunile voastre sa primesc sfânta Icoana a Domnului nostru în saraca mea casuta 40 de zile, ca doara printr-însa va face Domnul mila cu mine". Si preotii, stiindu-i viata si duhovniceasca ei asezare, i-au adus Sf. Icoana. Si deschizând ei cutia în care se afla Icoana, îndata a cazut si s-a închinat femeia si a sarutat-o; si luând o pânza de bumbac pe masura Sf. icoane, a pus-o deasupra Icoanei; si bagând-o într-un scrin curat, a închis-o; si asezând-o în paraclisul casei sale, îi facea stralucita lumina de faclii aprinse, slujind liturghie pâna la 40 de zile. Si daca se plinira acele 40 de zile, au început a se întari durerile femeii, de erau de nesuferit, încât nici din pat nu putea sa se ridice, si strigând pe o slujnica pe care o stia ca este mai curata, îi zise: "Adu cutia sfintei Icoane ca sa ma închin, doara voi gasi putina odihna de durerile acestea mari".

Si aceea mergând în paraclis, vazu minune mare si înfricosatoare si preamarita: o vapaie de foc mare iesea din acea cutie, de se suia pâna în podul casei, si cuprinzând tot jertfelnicul, se pogora pâna la fata pamântului, nestricând cu nimic jertfelnicul. Slujnica îngrozindu-se, a cazut jos; si alergând alta, spuse stapânei sale, iar aceasta înfricosându-se foarte s-a pogorât din pat si mergând cu mare greutate în paraclis si vazând vapaia cea de foc, a strigat: "Doamne miluieste". Dupa aceea a trimis si a adus degrab pe slujitorii sfintei Icoane, cu care a venit si popor mult, si vazând toti minunea se minunara, caci se suia si se pogora vapaia ca o vetreala de corabie ce se umfla de vânt tare, si au strigat toti multa vreme: "Doamne miluieste". Si facându-se rugaciune de catre preoti s-a potolit vapaia, si deschizând cutia au aflat sfânta Icoana împarateasca si nefacuta de mâini, neatinsa de foc.

Luând si pânza cea de bumbac pe care o pusese patriciana deasupra Icoanei, au aflat pe ea alt chip nefacut de mâna, asemenea chipului celui dintâi. Si slavind toti pe Dumnezeu si sarutându-L îl pusera deasupra durerilor femeii si îndata o lasara durerile si boala si s-a tamaduit femeia si facându-se sanatoasa desavârsit s-a sculat si a slavit pe Dumnezeu cu toti câti venisera acolo cu preotii.

Dupa câtiva ani acea cinstita femeie, de vreme ce mai înainte îsi cunoscuse mutarea ei din viata aceasta, ca ceea ce era vas ales, a purtat grija ca sa daruiasca acel preasfânt chip la o mânastire de calugarite ce se afla la Melitina, în Armenia, cu hramul înaltarea Domnului. Si iata, ca si cum s-ar fi dat veste, a sosit acolo la Constantinopol Dometian, arhiepiscopul Melitinei, varul împaratului Mauriciu, împreuna cu cei mai de cinste ai acelei cetati; deci, aflând patriciana a dat sfântul chip în mâna arhiepiscopului spunându-i gândul ei de a-L trimite la Melitina.

Însa nu se cade sa trecem sub tacere si a doua minune ce s-a facut. În timpul navalirii persilor, în zilele împaratului Iraclie, temându-se calugaritele mânastirii ca nu cumva sa le robeasca si pe ele, s-au dus la Constantinopol. Si fiindca erau de bun neam au cerut o mânastire de la Serghie patriarhul, care aflând despre aceasta sfânta si nefacuta de mâna Icoana, a luat-o fara voia calugaritelor. Însa în acele zile, i-au venit multe scârbe asupra-i, necazuri si mânie de la împarati asupra lui, si tulburari multe în Biserica. Si stând la multa mirare pentru acestea, a vazut noaptea în vis pe un om înfricosator ce sta deasupra lui si-i zicea: "Întoarce înapoi cât mai degrab mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate". Iar daca s-a trezit sta de gândea, si chemând pe cei ce erau ai lui i-a întrebat: "Ce sunt aceste necazuri si pentru care pricina le patimesc? Mai ales ca si asta noapte am vazut un om înfricosator care-mi zicea: "Întoarce cât mai curând mânastirii ceea ce ai luat fara dreptate; iar eu nu stiu de am luat cuiva ceva". Iar ei zisera: "Nu baga în seama unele ca acestea, stapâne, ca n-ai napastuit niciodata pe nimeni; iar necazurile si nalucirile acestea sunt din lucrarea diavoleasca". Dar când s-a facut noapte iarasi i s-a aratat omul acela si îi zise rastit: "Întoarce cât mai curând ceea ce ai luat calugaritelor de la Mânastirea Înaltarii; oare, nu stii ca sunt straine si fara de mângâiere caci au venit din alta parte?" Dupa aceea trezindu-se, zise catre eclesiarhul lui: "Frate, când ai luat chipul împaratesc de la calugarite, cum le-a parut?" Iar acela zise: "Foarte greu, parinte; si de ar fi putut ne-ar fi facut certare". Atunci a priceput patriarhul si s-a dosadit pe sine si degrab cu multa cinste a trimis sfântul chip la mânastirea calugaritelor în 29 ale lui decembrie. Si s-au potolit bântuielile si necazurile patriarhului si s-au bucurat calugaritele daca au primit acel sfânt chip al Domnului.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian, care s-au savârsit prin foc.

Se face soborul lor la locasul sfintilor si maritilor doctori fara de arginti Cosma si Damian.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

 

...: Home Știri și evenimente Sinaxar 11 august 2017