Naivitatea studenţilor!

1iulieips31

Pentru cine nu ştie este potrivit a spune că închisoarea de la Piteşti, în 1949, era o închisoare rezervată doar tineretului, mai precis, cum ne arată Virgil Ierunca, a „studenţilor care nu-şi trecuseră încă diploma sau licenţa. Dintre ei, o bună parte erau legionari, restul aparţinând tuturor formaţiilor politice.

Nikolski este acela care a iniţiat acolo o operaţie de distrugere psihică a deţinuţilor, slujindu-se de ambiţia nemăsurată (tot cozile de topor!) şi de spiritul demonic al unui deţinut, Eugen Ţurcanu, care făcuse o vreme parte din Frăţiile de Cruce, dar care trecuse repede la comunişti şi începuse o carieră strălucită de partid: Ţurcanu. Acesta îşi pune la punct o chipă de deţinuţi, dintre care unii făcuseră parte cândva dintr-o organizaţie de tineret legionar, alţii nu.” (pag. 17).

Tineretul, dintotdeauna, ca şi cel de astăzi, având în vedere inocenţa specifică vârstei şi optimismul sănătos, a crezut şi crede că este un lucru uşor şi fără capcane ca să-ţi exprimi părerile liber şi fără nici o umbră de teamă, despre orice aspect al vieții.

Aşa s-a întâmplat cu floarea tinerimii în perioada interbelică. Cei mai răsăriţi, cu opinii personale pronunţate, au umplut puşcăriile, iar cea de la Piteşti era în mod special rezervată tineretului.

De aceea, după cum spune Virgil Ierunca în „Fenomenul” Piteşti: „Scopul Securităţii, imitând reeducarea de la Piteşti, nu era numai de a doborî forţele vii ale unei mişcări politice – oricare ar fi fost ea – ci de a anihila metodic, şi fără posibilitate de recuperare, forţa de opoziţie a totalităţii tineretului deţinut.” (pag. 18).

Poate oricine să înţeleagă scopul adevărat al procedurilor criminale din închisoarea piteşteană: asasinarea tineretului de orice orientare politică ar fi fost!

Şi ca să nu ne depărtăm de izvorul afirmaţiilor, Virgil Ierunca spune că: „Avantajele imediate sau mai îndepărtate erau următoarele:

Mai întâi, a completa ancheta prin denunţurile obţinute sub tortura neîntreruptă şi a îngădui arestarea altor opozanţi rămaşi în libertate.

Apoi, a lega pe deţinuţii – torţionari între ei prin complicitatea crimei. Principiul este simplu, îl aflăm în „Posedaţii” lui Dostoievski, şi, pe bună dreptate, unii dintre cei care l-au cunoscut pe Ţurcanu, l-au putut compara cu Verkovenski. Stavroghin, ghicindu-i gândul, îi spune lui Verkovenski, care pregăteşte asasinarea lui Şatov de către mica sa organizaţie de revoluţionari:

„… ajunge să împingi pe patru membri din grupul tău să-l ucidă pe al cincilea, sub pretextul că e un denunţător, pentru ca odată ce împreună au vărsat sânge, împreună să fie legaţi. Ei îţi vor deveni sclavi, nu vor mai îndrăzni să se revolte şi să ceară socoteli.” (pag. 18).

Din nou, Virgil Ierunca, adaugă: „În sfârşit – repetăm – din clipa în care cel torturat torturează la rândul lui, calitatea de victimă dispare. Nimeni nu va mai mărturisi pentru că toţi au fost legaţi între ei prin tortură. Nu există vreun deţinut din timpul „fenomenului Piteşti” (în afară de cei care au murit sub tortură) care să nu fi săvârşit ceea ce i se cerea, altfel nu putea scăpa. Or, în faza ultimă a reeducării i se cerea să-şi tortureze cel mai bun prieten.” (pag. 19).

Într-una din zile mă sună Virgil Radulian şi-mi spune că a cerut la Arhivele Securităţii să i se îngăduie să-şi vadă dosarul personal. După ce a citit vreo trei săptămâni s-a îmbolnăvit, pur şi simplu. Ceea ce a putut vedea acolo l-a consternat. Prietenii lui cei mai buni – ce fel de prieteni o fi avut! – au scris lucruri incredibile despre el. Rând pe rând, din inima lui se risipeau făpturile în care a avut încredere în timpul vieţii.

Pe drept cuvânt, Virgil Ierunca, avertizează, ca să nu se uite, că: „…această experienţă – una din cele mai neomeneşti din câte au fost vreodată înregistrate într-o posibilă antologie a sadismului – nu pot fi acuzaţi decât cei care au iniţiat-o: autorităţile comuniste, pe de o parte, în frunte cu Nikolski, primii executanţi, pe de alta, grupul cu vreo douăzeci de deţinuţi, în frunte cu Eugen Ţurcanu, care a început să tortureze, fără a fi fost ei înşişi torturaţi mai înainte!” (pag. 19).

Când sistemul şi oamenii devin fiare şi bestii te poţi aştepta la orice.

            N-avea oare dreptate Goya când spunea, că Somnul Raţiunii naşte monştri?

Calinic Argeșeanul, În iadul de la Pitești, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

...: Home Știri și evenimente Naivitatea studenţilor!