Personajele macabre!

1iulieips31

Se întâmplă lucruri stranii pe scoarţa acestui pământ. Cele mai multe întâmplări vor fi uitate pentru totdeauna. De unele se va mai aduce aminte. Cele care vor rămâne pentru mai multă vreme vor fi cele care se perpetuează prin tipar şi care vor fi citite, spre luare aminte.

Virgil Ierunca, prin cartea „Fenomenul Piteşti” aduce în prim plan episoade cutremurătoare. În cele ce urmează, vom vedea limpede, că, înainte de a trece la „descrierea reeducării de la Piteşti”, va face o prezentare a celor care au avut rolul principal în naşterea durerilor şi a morţii.

Iată textul: „Din partea autorităţilor comuniste. Mai întâi Nikolski, comandant suprem al Securităţii până prin 1960-1962 şi, după toate mărturiile, cel mai cumplit torţionar al acelor vremuri. Cu cei doi adjuncţi ai săi: Colonelul Dulgheru şi colonelul Sepeanu. Acesta din urmă a fost pe front în Rusia şi ar fi fost demascat c-ar fi împuşcat acolo comunişti. Condamnat şi reabilitat, el a fost responsabil de încercarea extinderii experienţei de la Piteşti la închisoarea – spital de la Târgu Ocna. Aceştia la Bucureşti.

La Piteşti, în primul rând directorul, căpitanul Dumitrescu, care printre „civilii” din oraş avea reputaţia unui om foarte fin şi lumea chiar se mira că un om atât de delicat, bun dansator, elegant, chipeş, jucând bine bridge, avea o funcţie atât de incompatibilă cu firea lui … sensibilă. După ce reeducarea a luat capăt la Piteşti, Dumitrescu a fost transferat la închisoarea Mărgineni … apoi la Văcăreşti. Unii spun că l-ar fi auzit ţipând în celulă: - Să ştiţi că toate se plătesc pe lumea asta! Apoi nu i s-a mai aflat urma şi nici nu s-a auzit de vreo sentinţă de condamnare. Să fi fost suprimat ca unul ce ştia prea multe?

Mai era, tot la închisoarea Piteşti, locotenentul politic Marina. Pentru el, şedinţele de tortură constituiau o adevărată hrană sufletească. Stătea cu orele la vizită şi se desfăta mai ales la şedinţele de blasfemie anti-creştină. Nici despre el nu se mai ştie nimic, după transferul lui la închisoarea din Braşov” (pag. 20-21).

Şi aşa se înşiră pe firul vremii şi colonelul Zeller, trimis de la Ministerul de Interne pentru a recruta de la Piteşti deţinuţi deja reeducaţi pentru Canal.

După ce Ana Pauker cu Vasile Luca şi Teohari Georgescu au căzut în dizgraţie, acest colonel Zeller a sfârşit sinucigându-se într-un cimitir.

Iată cum este prezentat Eugen Ţurcanu. „Cei care l-au cunoscut îl caracterizează mai ales prin spiritul demonic, o inteligenţă ieşită din comun şi dorinţă de afirmare prin toate mijloacele. Încă din liceu, Ţurcanu căuta să-şi satisfacă voinţa de putere şi grupările de tineret legionar i se par cele mai apte pentru scopul pe care, conştient sau nu, îl urmăreşte. Face deci parte, prin 1940-1941, din Frăţiile de Cruce foarte puţin timp, deoarece, imediat ce legionarii intră în ilegalitate, rupe orice legătură cu ei: n-are nici o vocaţie de a înfrunta persecuţiile. Dimpotrivă, imediat după 23 august, Ţurcanu este printre primii care se înscriu în partidul comunist. Foarte bun student la drept, el este unul dintre agitatorii de mase ai partidului, foarte bine văzut de organele locale, iar în 1948 devine membru în Biroul Judeţean de partid din Iaşi.

Trimis la Bucureşti la o şcoală de diplomaţi, se face remarcat nu numai prin studii excelente, dar şi prin rolul de informator pe care şi-l asumă cu entuziasm. Se pare că doi studenţi de la Drept au fost obligaţi să părăsească Universitatea din pricina denunţurilor sale: filosoful de mai târziu, Titus Mocanu şi scriitorul Aurel Pintilie” (pag. 22).

Acest Ţurcanu, care se vedea într-o ascensiune ameţitoare, cu perspectiva de a pleca la Berna în muncă diplomatică, ajunge după gratii, fiind deconspirat că a fost în Frăţiile de Cruce, pentru care a primit 7 ani de detenţie la închisoarea din Suceava. Aici, se spune, că se bucura de preţuirea partidului şi a Securităţii având celulă separată cu promisiunea că va primi o pedeapsă cu suspendare, urmând să-şi poată relua activitatea ca membru de partid.

În închisoarea suceveană se făcea un fel de reeducare pe cale paşnică. Peste o vreme va ajunge la Jilava. Virgil Ierunca, autorul cărţii, continuă înscrisul său: „Aici, Ţurcanu dispare mai multe zile. La întoarcere pretinde că a fost la o anchetă suplimentară. De fapt, el fusese dus la Ministerul de Interne pentru întrevederi directe cu Nikolski, spre a pune la punct un alt stil de reeducare” (pag. 25).

Era limpede că Ţurcanu juca rolul cozii de topor cu care Nikolski, avea să hăcuie fără cruţare la rădăcina tinerimii întemniţate la Piteşti!

Calinic Argeșeanul, În iadul de la Pitești, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

 

...: Home Știri și evenimente Personajele macabre!