Căsăpiţi pe categorii!

1iulieips31

La Suceava, în detenţie, Ţurcanu îşi făcuse un grup de vreo zece studenţi, grup compact cu mare devotament pentru el şi oricând fiind gata să îndeplinească ordinele. La închisoarea din Jilava şi-a făcut grupul şi mai mare, alcătuind Organizaţia deţinuţilor cu convingeri comuniste (O.D.C.C.) care număra vreo douăzeci şi ceva de tineri. Organizaţia s-a mărit simţitor, adăugându-se şi alţi studenţi veniţi de la Timişoara şi Cluj. Dintre aceştia mulţi nu aveau diplomă sau licenţă. Trierea se făcea riguros: „cei cu diplomă sau licenţă erau trimişi la Aiud, scăpând astfel de reeducare.” (p. 26).

Totul era secret. Virgil Ierunca arată că: „În clipa aceea însă, nimeni printre deţinuţi, în afara grupului lui Ţurcanu, nu ştia ce se pregăteşte în detenţia de la Piteşti şi nici ce înseamnă reeducarea … de fapt, până în ziua de 6 decembrie 1949, nici un deţinut de la Piteşti nu ştia ce-l aşteaptă.” (p. 26).

În chip evident, tinerimea şcolară şi cea universitară, deci primăvara Neamului românesc, în entuziasmul specific tinereţii, au apucat pe drumul ideal al transformării sociale, crez drag oricărui tânăr plin de optimism şi nevinovăţie.

Toţi tinerii arestaţi din ţară, pentru diferite motive, aveau să se întâlnească la închisoarea din Piteşti.

Dumitru Bacu despre care a mai fost vorba, martor ocular la multe dintre nenorocirile consumate în penitenciarul piteştean, ne va arăta pentru ce a fost ales tocmai acest loc. El descrie astfel: „Situată în afara oraşului, spre partea de nord-vest, în apropierea unui pârâu şi departe de orice locuinţă, (descrierea este de peste 50 de ani!) oferea un mediu foarte prielnic pentru schingiuiri, nici un strigăt neputând fi auzit de cineva. În acest „centrul” ideal pentru experienţă au fost adunaţi toţi studenţii arestaţi până în toamna lui 1948. Studenţii erau împărţiţi în patru categorii.

În prima categorie intrau cei reţinuţi fără sentinţă judecătorească (ceea ce nu-i împiedica să facă şase până la şapte ani închisoare).

În a doua se aflau cei condamnaţi pentru delicte minore: nedenunţare, favorizare, simplă suspiciune, pedepsele variind între trei şi cinci ani corecţionali.

A treia categorie era formată de elemente condamnate cu o oarecare justificare juridică, încadrate în delictul de „uneltire împotriva ordinii sociale”, cu pedepse de la opt la cincisprezece ani temniţă grea. Marea majoritate a studenţilor de la Piteşti făcea parte din această categorie.

În sfârşit, în ultima intrau cei condamnaţi de la zece până la douăzeci şi cinci ani muncă silnică: şefi de grupuri, personalităţi din lumea studenţească cu o influenţă activă asupra celor din jurul lor … Izolarea din interior trebuia să fie dublată şi printr-o izolare totală faţă de exterior.” (pag. 26-27). Începutul anului 1949 avea să debuteze cu mari înăspriri. Corespondenţa deţinuţilor cu familia avea să înceteze, precum şi pachetele cu alimente suprimate definitiv. Vom menţiona din nou din pasajele scrise de Dumitru Bacu, arătând ororile consumate: „Teroarea gardienilor s-a accentuat. Schingiuirile în beciul închisorii au devenit frecvente, pentru motive deseori inventate. Ameninţările cu subînţeles, greu de ghicit, vizitele dese ale directorului şi ale ofiţerilor politici prin celule, percheziţiile inopinate la orice oră din zi şi din noapte, interzicerea activităţii de orice natură sub pedepse straşnice, au fost indiciile schimbărilor care trebuiau să intervină nu peste mult.” (pag. 26-28)

Studenţii diplomaţi (cu diplome şi licenţe!) au avut un mare noroc, scăpând de infernala reeducare din puşcăriile de la Piteşti, rămânând doar tinerii care nu-şi terminaseră studiile şi care nu aveau îndestulă maturitate, după cum bine se va vedea în cele ce vor urma!

Dacă studenții ar fi avut diplomele luate, n-ar mai fi umplut pușcăriile!

Dar mai știi?

Era doar un pretext!

Calinic Argeșeanul, În iadul de la Pitești, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

...: Home Știri și evenimente Căsăpiţi pe categorii!