Milostenia, virtute mântuitoare – parohia Sfântul Apostol Andrei, Papucești II, protoieria Pitești

6decembriesocialpapucesti21

”Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toți” (Galateni 6, 11). Pentru că așa cum nu este la dispoziția noastră să semănăm mereu, la fel nici să miluim. Adică, atunci când vom pleca din această viață, chiar dacă am dori de nenumărate ori, nu vom mai putea să miluim. Și acest lucru îl mărturisesc acele fecioare care, în timp ce și-au procurat atât de multe, fiindcă n-au avut milostenie din prisos, au fost scoare afară din cămara de nuntă.

Cu purtarea de grijă a Părintelui Arhiepiscop Calinic, Eparhia Argeșului și Muscelului prin Sectorul Social, Filantropic și de Misiune a desfășurat o acțiune socială, în care părintele slujitor Doru Dumitrescu de la parohia Sfântul Apostol Andrei – Papucești II, municipiul Pitești, a dăruit îmbrăcăminte pentru o persoană fără venituri.

...: Home Știri și evenimente Milostenia, virtute mântuitoare – parohia Sfântul Apostol Andrei, Papucești II, protoieria Pitești