Teoctist cel Viteaz

1iulieips31

Dintodeauna, Moldova lui Ștefan cel Mare, veacuri de-a rândul a fost, de la Nistru până în Carpații Moldovei, un ținut sfânt, apărat cu sângele moldovenilor de toate apucăturile popoarelor migratoare, fiind așezată cum spun cronicarii, pe drept cuvânt: ”în calea tuturor răutăților.”

În Comisia canonico-juridică și pentru disciplină ”s-a luat în examinare perspectiva raporturilor Bisericii Ortodoxe Române cu Biserica Ortodoxă din Republica Moldova, în contextul actual, legat de proclamarea independenței Republicii”, și s-a propus ca o delegație de ierarhi ai Bisericii noastre să facă o vizită Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova.

L-am văzut pe Patriarhul Teoctist cuprins de mari emoții și de bucurie enormă pe care o manifesta volubil spre surprinderea unora, care erau mai reținuți și chiar împotriva vreunui amestec în treburile Bisericii moldovene.

Din discuțiile pro și contra, s-a ajuns la un consens: ”Discuțiile purtate au relevat, mai întâi, oportunitatea întocmirii unei scrisori din partea Bisericii Ortodoxe Române, adresată Bisericilor Ortodoxe, Bisericilor Vechi Orientale, Bisericii Anglicane, unor Biserici Evanghelice și Luterane cu care Biserica noastră întreține relații, Secretariatului pentru Unitatea Creștinilor de la Vatican și Organizațiilor creștine mondiale, pentru ca acestea, în numele principiilor Evangheliei, al libertății popoarelor și al drepturilor omului, să intervină pe lângă Președinții, Guvernele și Parlamentele țărilor respective de a recunoaște independența Moldovei.”

Demersul Bisericii Ortodoxe Române trecea granițele Țării și ale Europei, cerându-se ca întreaga lume politică și religioasă să pună umărul la actul mondial de a recunoaște noua Republică Moldova.

Eram surprinși de vehemența și optimismul bietului Patriarh Teoctist, bucuros că lucrurile se vor schimba pentru moldovenii cei minunați, fără să-și dea seama – deși nu cred – că problemele sunt mult mai complicate decât se arată la prima vedere.

Totuși, demersurile erau interesante și aveau o notă frumoasă de curaj și speranță. Îmi aduc aminte cum Episcopul Roman se opunea vehement ca să se facă vreun apel undeva și că fiecare Biserică să se ocupe de treburile sale interne.

- Măi, Calinic, spune-i lui Roman ăsta al tău, să se mai potolească. Ce-o fi în capul lui, că tot timpul este contra. Zicea așa, pentru că îl știa că nu mă are la gușă!

- Da, el este mereu o negație! Nu se simte bine dacă nu-i tot timpul împotrivă.

Se pare că a auzit vorbele Patriarhului și într-o pauză îl aud:

- Hă, hă, hă! Calinic, ce naiv mai este și Teoctist ăsta! El nu-și dă seama că oaia intrată în gura lupului n-o mai scapă nimeni. Mai întărâtă oamenii. Să ceară ei ajutorul, nu să ne poftim noi la ei acasă.

- Asta cam așa este, dându-i dreptate într-un fel.

- Ș-apoi, basarabenii nu ne iartă încă din vremea interbelică pe noi românii, că în administrație, acolo, ca să-i ajute nu li s-au trimis decât oameni care au compromis România, ca Țară Mamă, își încheie discursul, Roman Episcopul, care se amuza în continuare de naivitatea demersului patriarhal.

Cât despre o posibilă vizită – și aceea nepoftită – s-a hotărât o atitudine mai puțin entuziastă: ”Ierarhii din eparhiile limitrofe vor continua să promoveze atât relațiile cu ierarhii, cât și cu clerul și credincioșii Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, pentru a cunoaște starea de spirit și dorințele lor de perspectivă, spre a veni în întâmpinarea lor.”

Oricum, toate acele sarcasme din partea episcopului Roman Ialomițeanul, aveau un iz de dreptate pentru că ortodocșii din Republica Moldova, erau ca și acum în procent aproape egal: români și ruși și că era greu de stabilit acolo un mitropolit care să mulțumească pe toată lumea în mod egal, fiecare trăgând jarul la turta lui, așa precum a rămas până azi, chiar dacă s-a reînființat Mitropolia Basarabiei în frunte cu Petru Păduraru, Mitropolit și Exarh al Plaiurilor.

Curajoasă atitudine!

Dar asta a rupt legăturile de prețuire canonică din partea Bisericii Ruse, ofensată că Petru Păduranu, episcopul de Bălți, hirotonit în Biserica Rusiei, a trecut la Patriarhia Română.

Pe parcurs vom mai reveni asupra acestui subiect care a dat și dă de lucru celor două Biserici Surori a Rusiei și a României.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, vol. V, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016

 

...: Home Știri și evenimente Teoctist cel Viteaz