Hiritisiri

1iulieips31

De Sfintele Sărbători ale Crăciunului și Paștelui, am primit, mereu, cele mai frumoase urări de la cei care aveau dragostea să te întâmpine la aceste ocaziuni sărbătorești.

Lăsând acum urările cele trimise protocolar, fie din partea Președinției, Parlamentului, Guvernului și al altor instituții de prestigiu ale Statului Român, voi spune doar despre cele scrise cu inima și cu mânuța expeditorului, un gest minunat, de salutat și apreciat la cote maxime.

Începutul anului 1992, s-a revărsat cu multe urări și încurajări. Oricât m-aș ascunde, că nu-mi făceau bucurie sau că n-aș avea nevoie de asemenea întâmpinări de obraz subțire și gingășie sufletească, bucuria mea era mare. Totdeauna și fără excepții, este absolut necesar să scriem frumos, din inimă și să răspundem, tot cu același drag celor care ne agrăiesc, în scris și verbal.

E vorba de o minimă educație și comportament interuman. Cel care era neîntrecut și în astfel de îndeletniciri, și într-un mod constant, a fost bineînțeles, Nicolae, Mitropolitul Banatului. Avea Cancelarie și oameni pe care îi veghea cu grijă absolută, răspunzând și trimițând corespondența în chip matematic. Nicio întârziere! Nicio uitare!

Un adevărat reper pentru cei care mai întârziem sau mai rău, uităm! Oricum, ține de educație.

Văd scrisoarea manuscris a unuia dintre directorii Departamentului Cultelor, departament cât un minister de Interne și de Externe. Trimițătorul era Atanasie Negoiță. Din scrisoare se înțelege ce fel de om este cel care scrie, dar nu și cel care primește. Sigur că i-am răspuns, dar nu așa de frumos pe cât a scris un mirean unui cleric, chiar episcop și deputat în Parlamentul României.

Întotdeauna a scris astfel. Ce oglindă de cristal în care se vedea răsfățatul destinatar!

Cel care m-a bucurat în mod permanent, a fost bineînțeles, Arhiepiscopul Teofil al Clujului, scriindu-mi scrisori ocazionale, dar și urări de Crăciun.

Dacă se citește cu atenție mesajul arhiepiscopului Teofil, la cei 83 de ani, că în toamnă a și plecat la Domnul, se vede o privire de ansamblu a celor pe care le transmite, marele Ierarh al Transilvaniei, care a plecat în pace și conștient, ca un înger pământesc.

Pentru frumusețea scrisului de mână a lui Alecu Bădăluță, consecvent cronicar, protopsalt, adică mare cântăreț de strană bisericească, bărbat înalt, cult, venerabil în științe și aristocrat în purtări, am gândit că ar fi frumos pentru vedere, să așezăm cuviincios în pagină și o astfel de urare care mi-a bucurat inima ca unui copil pus pe șotii.

Pe scrisoare, în partea de sus am scris: ”Ianuarie 1992. La acte, că-mi plac laudele ca șarpelui laptele.”

Când eram stareț la Sinaia și mai apoi la Cernica (1977-1986), de sărbători și onomastici, alcătuiam texte, le redactam și le trimiteam frumos prin poștă, rămânând o copie la arhivele mănăstirilor. M-am bucurat, mai ales atunci când primeam răspuns tot în același mod de redactare, adică prin adresă oficială.

Iată, că am găsit la Arhiva Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, la corespondență astfel de mărturii.

Starețul Ciprian Zaharia de la Mănăstirea Bistrița Moldovei mi-a trimis o astfel de scrisoare-felicitare, pe care, potrivit obiceiului meu, am scris: ”La acte. Că eu i-am obișnuit să scrie așa pe când eram stareț la Cernica. Sunt peste 10 ani. Iată că obiceiul devine tradiție. Uite așa, că-mi plac laudele de sine.”

Cât m-am bucurat când am primit de la trei fete studente în Teologie la noua Facultate de Teologie din cadrul Universității Pitești o frumoasă scrisoare. O redau integral din cauza scrisului prea mic și cam șters: ”25 decembrie 1991. Prea Sfințite Stăpâne, cu prilejul Sfintelor Sărbători ale Nașterii Domnului Iisus Hristos, Vă aducem o respectuoasă mulțumire pentru că ați reușit să înființați la Pitești o Facultate de Teologie și vă dorim multă sănătate și putere de muncă spre a ne păstori mai departe, iar Anul Nou să Vă aducă multe bucurii duhovnicești, dintre ele, câteva venite și din partea noastră. Vă sărută dreapta, Liliana, Luminița și Mariana Ene”.

Potrivit ”metehnei” de a tot scrie impresii proaspete am ”împodobit” scrisoarea: ”La acte măăă! Că-mi plac laudele! Deh, ctitori de școli medii și superioare pentru Teologia noastră. Au dreptate fetele de la Facultatea de Litere Sfânta Filoteia din Pitești.”

Ș-acum ultima urare, de data asta telegrafică. Nu știu acum, în anul Domnului 2015, dacă se mai pun la poștă telegrame în sistemul acela de transmitere și nici n-am întrebat pe cineva.

Protopopul și Directorul Seminarului Sfântul Ierarh Calinic, Preotul Profesor Marian Ciulei, era și este un om cam atipic ca înfățișare și purtare. Arată la mers, vorbă și port ca un protopop de tradiție, stăpân pe priceperea și picioarele sale.

Deși l-am cam picnit – a se citi dojană – el o ținea pe a lui, chiar și cu urările prin PTTR.

Pe telegrama lui de salutare eu am scris: ”Ianuarie 1992. La acte cu lăudărosul de Ciulei. Poate că e și așa cum spune.”

Și cu asta basta!

Am vrut să vă descrețesc fruntea, iar dacă ați putut citi, mă bucur. La volum n-am putut atașa și o lupă pentru citit ”mărunțișurile”.

Calinic Argeșeanul, Toată vremea-și are vreme, vol. V, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2016