Cum se pot distinge semnele divine de întâmplările simple?

1iulieips31

Când sunt nevoit să pomenesc sau să scriu despre Luther, mă apucă fără să vreau hazul, gândindu-mă la spaima lui de moarte din noaptea cu trăsnete şi fulgere!

Eram într-o vară la Mănăstirea Rohia în Maramureş şi noaptea a început o furtună năprasnică, iar fulgerele tăiau cerul într-o lumină orbitoare după care trăsnetele bubuiau, cutremurând pământul. Nu mai văzusem astfel de dezlănţuiri ale naturii în dricul nopţii! Eram singur-singurel! M-a apucat oarecum spaima, dar mă ţineam bine pe picioare, fiind fermecat de aşa nemaivăzuturi! M-am rugat lui Dumnezeu să nu mă fulgere şi trăsnească!

Pe povârnişul creierului meu urca întâmplarea cu Luther, săracul, viitor călugăr, născut din spaime!

Iar când eram elev şi profesorul de Istorie Bisericească Universală ne preda cele despre Luther, înţelegeam printre cele spuse că Luther a fost un învăţat al secolului XVI şi că era o fiinţă emotivă şi plină de sensibilitate cu nuanţe pronunţate de superstiţie. Sunt sigur că această întâmplare nu a fost o chemare de Sus pentru a-l determina să se facă monah. Drept dovadă că după o vreme, potrivit unei ziceri de pe la noi, i s-a potrivit şi lui Luther: Rămâi rasă cu Ghervase, că eu mă duc cu Gheorghe acasă! Adică şi-a pus haina călugărească într-un par şi s-a dus acasă să se însoare şi să se apuce de treabă. Şi ce mai treabă: Traducerea pentru prima dată în limba germană a Bibliei! Cred că doar acesta a fost un semn de Sus!

Se ştie, desigur, că minunile sunt semne sau arătări dumnezeieşti, mai presus de mintea noastră omenească. Şi pentru a ne lămuri, cât de cât, este necesar să facem o distincţie între minunile care s-au săvârşit de Iisus Hristos, de Sfinţii Apostoli, de Sfinţii Prooroci, precum şi de toţi sfinţii proslăviţi de Dumnezeu şi anumite întâmplări din viaţa noastră, pe care noi le aşezăm tot în categoria evenimentelor pentru a ne da uneori importanţă atât în faţa noastră cât şi în faţa contemporanilor.

Se fac, aşadar, confuzii, uneori din neatenţie, iar alteori cu bună ştiinţă. Îmi aduc aminte de un părinte care povestea cu mult interes celor care-l ascultau cu gura căscată a mirare şi mare minune, că în timpul războiului şi-a pierdut actele de identitate. S-a speriat şi a spus Maicii Domnului, că dacă ajungea acasă necontrolat şi fără pedeapsă, se face călugăr, aşa cum a promis şi Luther când se dezlănţuiau stihiile naturii. S-a ţinut de cuvânt şi bine a făcut. L-am cunoscut şi auzit când povestea cele de mai sus. El credea în ce spunea şi pentru el era o minune, iar pentru noi o mare bucurie şi semn al purtării de grijă a lui Dumnezeu.

Iar atunci când nouă ni se dezvăluie purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi ne arată semne vădite şi repetate, este necesar ca grabnic să-I mulţumim lui Dumnezeu care are grijă de întreaga Lui zidire. Putem uşor distinge semnele divine de întâmplările simple, lipsite de semnificaţie. Vom simţi în inima noastră o pace divină! Nicio teamă sau îndoială nu mai terorizează inima şi sufletul nostru! Păstrăm taina în inima noastră şi parcă nu simţim nevoia s-o mărturisim, adică să batem toba pentru a şti toată lumea.

Dialogul între Dumnezeu şi om se păstrează în pace şi linişte, stări care se aşează şi peste cei cu care ne întâlnim.

Calinic Argeșeanul, Cu pana printre idei, vol. I, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, 2017.

 

...: Home Știri și evenimente Cum se pot distinge semnele divine de întâmplările simple?