Spiritualitate integrală: Sfântul Calinic de la Cernica

1iulieips31

Doresc dintru început să fac un paralelism între Sfântul Calinic de la Cernica şi Auguste Comte.

Când Sfântul Calinic a împlinit doi anişori, aici în România, la Bucureşti, în Cartierul Visarion, pe numele de Constantin, botezat de doamna Luxandra Văcărescu, soția marelui ban Barbu Văcărescu și mama primului poet român, Ienăchiță Văcărescu, deci în anul 1787, avea să se nască şi filosoful francez Auguste Comte (1789-1857), mai târziu, atins de tenebrele iluminismului.

Aici, lângă Bucureşti, în chinovia zidită şi înduhovnicită cu regulile monahale ale Sfântului Vasile cel Mare, aşezate spre ascultare de Sfântul Gheorghe şi Sfântul Calinic, cei doi stareţi isihaşti, avea să înflorească, ceea ce mai târziu a fost tâlcuit ca: „Spiritualitatea de la Cernica” sau cum mai spun spiritualitatea integrală.

Cei doi mari sfinţi cernicani, Sfântul Gheorghe şi Sfântul Calinic, ctitori cu renume neatins de trecerea vremii, au aşezat cu temei: Iubirea ascezei, cu opera de binefacere şi grija faţă de aproapele cu rugăciune şi trăire întru Hristos.

Aşa a înţeles şi obştea ascultătoare din vatra cernicană să-şi rânduiască viaţa întru Hristos, înduhovnicindu-se, muncind zi de zi, şi făcând o ştiinţă cărturărească, ziditoare de suflete. Nu în mod întâmplător şi secolul XIX a fost binecuvântat de Dumnezeu. Aici în Europa de Răsărit au vieţuit cinci sfinţi mari, în România: Gheorghe de la Cernica (+ 1806), Grigore Dascălul (+ 1834), Mitropolitul Ţării Româneşti şi Calinic de la Cernica (+ 1868); în Grecia: Nicodim Aghioritul (+ 1808), iar în Rusia: Sfântul Serafim de Sarov (1832). Şi câţi vor mai fi, pe care noi încă nu-i ştim! Ei răspundeau prin viață și scris, tuturor celor care erau încercați de lipsa de credință în Dumnezeu, Răsăritul Ortodox răspunzând acestui val de întuneric cultural și spiritual, care venea dinspre Occidentul încercat de sărăcie duhovnicească.

În chip cu totul minunat, cei cinci sfinţi au dus o viaţă binecuvântată de Dumnezeu, în rugăciune fierbinte, slujirea obştii, prin scrierea şi tipărirea de cărţi ziditoare de suflet.

În marginea cealaltă a lumii, în Franţa, contemporanul lor, Auguste Comte (1789-1857), avea să scrie principale opere: Curs de filozofie pozitivă (6 volume) între anii 1830-1842, când Sfântul Calinic era stareţul celebru al Cernicăi. Ca să continuăm cu cele scrise de Comte, vom reaminti că a mai scris un Catehism pozitivist, în anul 1852, când Sfântul Calinic era deja episcop al Râmnicului Nou Severin, încă din anul 1850. Ceva mai târziu, între anii 1852-1854, Comte mai scoate încă o lucrare în patru volume Sistem de politică pozitivă, când deja Sfântul Calinic lucra intens la înduhovnicirea creştinilor din cele cinci judeţe din Vlahia Mică şi Oltenia, sădindu-le credinţa cea dreaptă şi nestrămutată în Dumnezeu, în timp ce Auguste Comte și o droaie de alți iluminiști huleau pe Dumnezeu.

Sfântul Calinic, plăpându-l Constantin din naştere, dus de mama sa, Floarea, mai ales când era mititel, cu un cupeu tras de un cal zdravăn, pentru că era din părinţi cu dare de mână, avea să vadă chinoviile de atunci ale Plumbuitei, Pasărea, Cernica, Mărcuţa, Radu Vodă, Mihai Vodă, Sărindar şi mai ales duhovniceasca mănăstire Antim din buricul Bucureştiului, unde pruncul cel sensibil şi iute la minte, avea să-şi vadă mama cea plină de evlavie cum îşi aşterne la rugăciune întreaga fiinţă.

Pentru delicatul prunc Constantin, mama era o adevărată sfântă, aşa cum sunt toate mamele din lume, de altfel.

La Academia Sfântului Sava din Bucureşti, Calinic cel Sfânt avea să înveţe şcoală bună, cunoscând pe Nicolae Bălcescu, care avea o mare iubire pentru dânsul, Ghica voievod, care dorea cu insistenţă să-l facă mitropolit al Ţării Româneşti, Gheorghe Bibescu, fiul său duhovnicesc, pe care l-a sfătuit să părăsească ţara pentru ca să nu fie contracandidat lui Cuza, generalul Magheru, Petrache Poenaru, care a fost şi secretarul său o vreme, la Episcopia Râmnicului Noul-Severin

Ce să spunem de legăturile sale cu marele mitropolit Andrei Şaguna al Ardealului, vecin cu eparhiile, des sfătuindu-se, cum au fost şi cele în legătură cu Biblia tradusă de Ion Eliade Rădulescu, ocărât pentru că a făcut o traducere în limba păsărească pe care n-o înţelegea nimeni.

Când Paisie de la Neamţ pleca la ceruri, Sfântul Calinic avea doar şapte ani. El va cunoaşte duhul paisian, dar mai ales pe stareţul sfânt Gheorghe, care a fost 25 de ani economul mănăstirilor Dragomirna, Secu şi Neamţ, dar care venind la Cernica a rectitorit chinovia vornicului Cernica Ştirbei, mănăstire care era în paragină de peste şaptezeci de ani.

Înainte de a pleca la Domnul, stareţul Cernicăi, Gheorghe, din Săliştea Sibiului transilvan, tânărul Constantin având 19 ani a cunoscut pe acest mare călugăr cu viaţă desăvârşită. Nu l-a mai uitat niciodată. Poate că stareţul Gheorghe când a văzut pe tânărul Constantin, a văzut un înger al lui Dumnezeu, un viitor mare stareţ şi episcop, un mare sfânt al Bisericii Româneşti, precum îl cunoaştem cu toţii astăzi, citindu-i viaţa, cinstindu-i sfintele moaşte şi chemându-l în sfântă rugăciune.

Desăvârşita viaţă de sfinte nevoinţe, posturile straşnice, lucrarea şi îndemânarea artistică în sculptură, ostenelile ca Ecleziarh al bisericii Sfântul Gheorghe, din ostrovul cu acelaşi nume, pelerinajul la Mănăstirea Neamţ din Ţara Moldovei – după ajutoare pentru pictura bisericii Sfântul Nicolae, călătoriile la Sfântul Munte al Athosului pentru a vedea viaţa de acolo şi a orândui un altfel de trai şi în chinovia cernicană, au făcut din Sfântul Calinic un om încercat şi cu o viaţă desăvârşită.

De asemenea, zidirile de biserici, monumentale pe vremea aceea, dar şi azi, îndrumarea duhovnicească a peste cinci sute de călugări şi călugăriţe din Cernica şi Pasărea, pastoraţia responsabilă şi anevoioasă în Episcopia Râmnicului-Noul Severin, ce cuprindea întreaga Vlahie Mică, întinsă în cele cinci judeţe, nefiind mijloace ca astăzi pentru călătorie, tipărirea cărţilor de slujbă, înfiinţarea de şcoli, seminarii, într-un cuvânt un exemplu absolut, azi ne dă bucuria imensă de a fi cinstitori ai vieţii sale şi îndemn de a-i urma credinţa, dragostea şi nădejdea.

Marele cărturar, în adevăratul înţeles al cuvântului, Sfântul Calinic, cu mâna sa făcea însemnări pe cărţile pe care le cumpăra, proaspăt ieşite de sub tiparniţă, alcătuind biblioteca cea mare a Mănăstirii Cernica. El citea enorm şi scria cărţi precum: Însemnări cu privire la Revoluţia din 1821, sfetnic şi duhovnic al lui Tudor Vladmirescu, dimpreună cu Episcopul Ilarion al Argeşului, Dionisie Lupu, mitropolitul, cei care au plănuit Revoluţia din 1821, întru sfaturi de taină, la Mănăstirea Antim din Bucureşti.

Cum era şi firesc a scris şi o carte despre Mănăstirea Cernica, cu titlul: O arătare pe scurt pentru Cernica, o istorie despre locul atât de drag inimii sale.

Cine nu ştie severitatea Sfântului Calinic în privinţa comportamentului creştinilor şi monahilor în biserică? Era neiertător. De aceea ne-a lăsat şi o carte: Despre cum trebuie să ne comportăm în Casa lui Dumnezeu.

Tot în marea sa grijă, Sfântul Calinic, a scris o carte despre Rostul preotului în viaţa parohiei şi ce trebuie să facă pentru mântuirea sa şi a păstoriţilor săi.

Mărinimia Sfântului Calinic era proverbială!

N-a refuzat pe nimeni, niciodată. Când nu mai avea cu ce să facă milostenie, începea să plângă. De aceea Dumnezeu i-a răspuns la toate rugăciunile, făcând numeroase minuni, chiar în viaţă fiind, spre uimirea celor care vedeau. A vindecat o droaie de surdo-muţi şi epileptici, pe cerşetorii mincinoşi, a înmulţit pâinile, a înviat morţi, şi-a prevăzut sfârşitul cu o exactitate matematică, a salvat mănăstirile Cernica şi Pasărea de la bombardamentul turcilor şi câte alte minuni.

Am fost martorul multor minuni, săvârşite de Dumnezeu prin Sfântul Calinic. Din mărturiile celor care au primit răspuns la rugăciuni, s-ar scrie multe tomuri. Am lăsat, la plecare, în biblioteca Mănăstirii Cernica mai mulţi saci cu scrisorile venite din ţară cu mulţumiri pentru minunile săvârşite de Sfântul Calinic, adunate de Ecleziarhul mănăstirii, Nifon Cristache, în vederea unei lucrări adânc grăitoare.

Cu totul remarcabilă mi se pare mărturia pe care o dă arhimandritul Anastasie Baldovin (Biserica Ortodoxă Română, 1899), ucenicul său de inimă, arătând că, atunci când Sfântul Calinic a fost vizitat de Kreţulescu, ministrul de Culte, pentru a potoli o rebeliune la Seminarul din Râmnicu Vâlcea, întorcându-se la București a făcut un memoriu pentru ca Sfântul Calinic să fie pedepsit şi chiar scos din scaun. Alexandru Ioan Cuza, îi spune ministrului său că-i aprobă demisia lui, chiar pe loc, iar despre Sfântul Calinic a spus memorabile cuvinte: „Episcopul Râmnicului, Calinic, este adevăratul şi sfântul călugăr al lui Dumnezeu şi ca el altul nu mai este în întreaga lume”.

Este emoţionant să vezi scrisoarea lui Cuza, în manuscris cu semnătura sa, adresată Sfântului Calinic, cu superbele lui cuvinte: „Preasfinte”, aşa cum a şi ajuns, peste o sută de ani, canonizat de Biserica pe care a slujit-o cu suprem devotament.

Ce bărbat deplin, ajuns la statura lui Hristos!

Aşa cum se mai întâmplă uneori, Sfântul Calinic a avut prilejul în viaţa pământească să treacă prin anumite încercări deosebit de înfricoşătoare. Dacă a scăpat de ciuma lui Caragea, n-avea să scape de zavera lui Tudor, cum o numea el, de momentele revoluţionare din 1848, ani de cumpănă pentru viaţa mănăstirii cernicane. Unirea Principatelor din 1859 avea să aibă în Sfântul Calinic un cald şi vrednic susţinător. Scria pastorale şi îndemna creştinii să lupte pentru unire şi să se roage, începând cu anul 1857.

Timpul avea să dea dreptate marelui Ierarh şi Sfânt vizionar!

Că a fost Sfântul Calinic: ascet desăvârşit, cărturar iscusit, duhovnic ales, slujitor asemenea îngerilor, sculptor fascinant, inginer şi arhitect novator, fără seamăn pe vremea aceea, făcător de minuni în viaţă şi după moarte, trebuie să se ştie că a fost şi un poet, avându-l contemporan pe V. Cârlova.

Sfântul Calinic, fiind stareţ la Cernica, în anul 1822, august 1, ne-a lăsat în cartea Viaţa Sfintelor Monastiri Cernica şi Căldăruşani, din anul 1870, carte pe care am transliterat-o în slove latine, din alfabetul chirilic, în 1988. Iată cum orânduia stihurile în manieră proprie numite: Plângerea smeritului ieromonah Calinic, stareţul Sfintei Mănăstiri Cernica.

„Ştiu că începutul meu are sfârşit,

Şi eu vieţuiesc ca un fără de sfârşit,”…

Iar cine doreşte să citească o poezie epitaf a Sfântului Calinic, de parcă ar fi scris-o Shakespeare sau Eminescu, să meargă la biserica Sfântul Gheorghe a Mănăstirii Cernica, în pridvor, în partea dreaptă şi citind versurile, i se va umple inima şi sufletul de mare bucurie. Din acele versuri şi din alte scrieri, am dedus că Sfântul Calinic era de o absolută sinceritate şi avea un fin umor. El nu avea ascunzişuri şi niciun fel de hicleşug.

Iată epitaful:

„Via vază câte în lume

Aur, gloria doresc,

Sau plăceri şi tron, renume

Cum se sting, se nimicesc

Cârja mitr-arhierească

Ori ce-n lume am dorit

Vanitate omenească

Toate aci s-au contopit.

Vre-un act de caritate

Sau credinţa-n Dumnezeu

Sper că în eternitate,

Va-nsoţi sufletul meu

Calinic, episcopul Râmnicului“

Simplitatea în haine şi pasul lin, maiestuos, cu toiagul cioplit de el cu cuţitaşul, sărac şi gol de orice poftă de avere, după ce a fost pus în mormânt: „a venit comisia de la Guvern ca să cerceteze pentru stare au aflat adeverinţe întărite cu iscălituri după unde dedese milostenii şi le-au luat la minister”.

Rămâne proverbială menţiunea în Testamentul său, care spune: „Deci, dacă cel ce va voi ca, fără de bani să-mi pomenească păcătosul meu suflet la rugăciunile sale, pentru Dumnezeu, unul ca acela sigur să fie pomenit întru Împărăţia Cerurilor, iar cel ce va avea trebuinţă de plată pentru pomenire, mă rog să nu mă pomenească pre mine, cel atât de sărac, cel ce nimic nu mi-am lăsat pentru pomenire”.

Când, fiind în viaţă, cei care erau aproape de dânsul, spuneau că slujesc un sfânt în viaţă, Sfântul Calinic, le-a zis:

„Să nu gândiţi înalt despre mine. Iată, rog pe Dumnezeu să nu rămână niciun oscior din trupul meu!” Doar această rugăciune nu i-a ascultat-o Dumnezeu. La Cernica, în raclă, se află sfintele sale moaşte, pe care le putem vedea şi cinsti după cuviinţă.

Cei care purtăm numele Sfântului Calinic sau Calinichia, să avem, dimpreună cu toţi cei vii de pe pământ, sănătate bună, spor binecuvântat şi sfinţii să fie cu noi pururea!

Sfinte Calinic, ajută-ne nouă tuturor, cu rugăciunile Tale către Atoatemilostivul Dumnezeu!

Calinic Argeșeanul

...: Home Știri și evenimente Spiritualitate integrală: Sfântul Calinic de la Cernica