Patriarhul Daniel: Sf. Ier. Calinic de la Cernica – lumină pentru monahi, ierarhi şi credincioşi

11aprilieslujbamancernica2

„Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica este o lumină atât pentru monahi, cât şi pentru ierarhi şi credincioşii mireni şi este o podoabă a ortodoxiei noastre româneşti şi a ortodoxiei întregi”, a spus miercuri Patriarhul Daniel la Mănăstirea ilfoveană Cernica.

Părintele Patriarh Daniel a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu patru ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, în contextul împlinirii a 150 ani de la trecerea la cele veşnice a sfântului prăznuit în această zi.

Tot cu acest prilej, au fost sfinţite şi cele patru noi clopote ale bisericii aşezământului monahal.

Soborul de ierarhi a fost format din:

IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului;

PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal;

PS Ieronim Sinaitul, Episcop vicar patriarhal;

PS Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.

Virtuţile Sfântului Ierarh Calinic

În predica rostită după oficierea Sfintei Liturghii, Patriarhul a prezentat în predica rostită câteva repere cu privire la personalitatea Sfântului Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului.

„Este unul dintre sfinţii români cei mai reprezentativi, cei mai echilibraţi în legătura între cuvânt şi faptă, între credinţă şi cultură, între iubirea faţă de Dumnezeu arătată în rugăciune şi iubirea faţă de semeni arătată în fapte bune”, a spus Preafericirea Sa.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a amintit virtuţile sfântului, enumerate de Părintele Dumitru Stăniloae la proclamarea canonizării.

„La proclamarea canonizării Sfântului (1955), după Sfânta Liturghie Părintele Dumitru Stăniloae a spus că Sfântul Calinic de la Cernica a avut trei mari calităţi:

ascet şi un mare postitor;

om mult milostiv;

mare ctitor de biserici”.

Cu privire la ultima calitate, Părintele Patriarh Daniel a evidenţiat câteva dintre lăcaşurile de cult ctitorite de ierarhul Calinic.

„A zidit biserica Mănăstirii Cernica şi toate chiliile din jurul ei. El a zidit biserica Sfânta Treime de la Mănăstirea Pasărea unde se afla călugăriţă mama lui, Cuvioasa Filofteia. A zidit Catedrala de la Râmnic, precum şi biserica Mănăstirii Frăsinei. De asemenea, a construit mai multe biserici de mir ajutând unele parohii”, a explicat Patriarhul.

Echilibru între zidirea de suflete şi zidirea de biserici

Potrivit Preafericirii Sale, Sfântul Ierarh Calinic este un model de urmat în ce priveşte echilibrul dintre zidirea de suflete şi zidirea de noi altare de rugăciune.

„Această pasiune a lui pentru zidirea de biserici era unită cu zidirea de suflete prin spovedanie, prin sfatul bun. Părintele Stăniloae a remarcat că Sfântul Calinic de la Cernica îmbină partea de rugăciune cu partea de acţiune, partea evlaviei cu partea milosteniei”, a spus Patriarhul României.

Volume dedicate 

Patriarhul a prezentat apoi două volume, apărute în acest an la Editura Basilica a Patriarhiei Române, ce cuprind numeroase studii axate pe viaţa şi activitatea Sfântului Calinic: Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – om al rugăciunii şi al iubirii milostive şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica – păstor luminat al poporului credincios.

Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române a oferit pentru aşezământul monahal un set de sfinte vase confecţionate la Patriarhia Română şi mai multe cărţi.

Sfinţirea noilor clopote

La final, au fost sfinţite cele patru noi clopote ale Mănăstirii Cernica. Acestea au dimensiuni diferite și au fost realizate pentru a marca 100 ani de la Marea Unire din 1918.

Credincioșii care au venit în această zi la mănăstire s-au rugat Sfântului Ierarh Calinic și s-au închinat la moaștele sale.

 

11aprilieslujbamancernica2

11aprilieslujbamancernica2 11aprilieslujbamancernica2 11aprilieslujbamancernica2 11aprilieslujbamancernica2

...: Home Știri și evenimente Patriarhul Daniel: Sf. Ier. Calinic de la Cernica – lumină pentru monahi, ierarhi şi credincioşi