Slujire Arhierească de Izvorul Tămăduirii în Catedrala Arhiepiscopală

13aprilieslujbacatedrala1

În fiecare an, în prima vineri după Paşti, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare închinată Maicii Domnului. În această zi credincioșii vin la biserică pentru a lua parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută sub numele de Agheasma Mică.


Sărbătoarea închinată Izvorului Tămăduirii a fost cinstita şi în Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului.

Credincioșii au participat încă de dimineaţă la slujba de sfinţire a apei, urmată de Sfânta Liturghie arhierească oficiată în Catedrala Arhiepiscopală de Înaltpreasfintitul Părinte Arheipiscop Calinic împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Cu această ocazie Înaltpreasfinţia Sa a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură, amintind de importanţa acestei sărbători închinată Maicii Domnului.

Sărbătoarea cinstită astăzi este așteptată cu multă bucurie de toți credincioșii argeșeni care au venit pentru a lua apă sfințită numită și agheazma mică.

13aprilieslujbacatedrala1

13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1 13aprilieslujbacatedrala1

...: Home Știri și evenimente Slujire Arhierească de Izvorul Tămăduirii în Catedrala Arhiepiscopală