Proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Iachint Mitropolitul Ţării Româneşti, Neagoe Vodă Basarab

Daruri date de Dumnezeu prin sfinţii Săi

Cuvine-se cu adevărat, ca dimpreună să mulţumim, Preabunului Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru că ne-a binecuvântat şi ne-a învrednicit să ajungem şi până în ziua de 26 septembrie 2009.

Această zi va deveni istorică, precum a fost istorică şi ziua când Patriarhul Calist al Constantinopolei, a dat Tomosul de recunoaştere a Mitropoliei Ţării Româneşti, în mai 1359. S-au împlinit 650 de ani de când Patriarhul Ecumenic a confirmat existenţa unei mitropolii care funcţiona cu mult timp mai înainte, după cum prea bine se ştie. Ne aflăm într-un spaţiu binecuvântat de Sfânta Treime şi oblăduit de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria, prin prezenţa celor cinci biserici din această frumoasă curte istorică: Catedrala, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Paraclisul, închinat Naşterii Maicii Domnului, unde se află moaştele Sfintei Filoteea; cele trei biserici de lemn din parcul Mănăstirii, închinate Bunei Vestiri, Intrării în Biserică şi Acoperământul Maicii Domnului.

Avem aici toate hramurile închinate Maicii Domnului Nu întâmplător, Nicolae Iorga, în cartea sa: „Locul românilor în Istoria Universală”, a numit acest loc: „România de la Argeş” sau „Statul românesc de pe Argeş” (N. Iorga. Locul românilor în Istoria Universală, Editura Enciclopedică şi Ştiinţifică, 1985, pg. 154). Înţeleptul gând al Prea Fericirii Voastre, ca anul acesta, să se împodobească, în chip minunat, cu aducere aminte, că recunoaşterea Mitropoliei Ţării Româneşti a împlinit 650 de ani, deci, o dată istorică semnificativă, s-a încununat, în aura duhovnicească, prin canonizarea celui dintâi mitropolit, în persoana lui Iachint Kritopoulos.

Cei doi contemporani, Nicolae Alexandru ca Domn al Ţării Româneşti şi Iachint Mitropolitul, au reuşit să zidească mare ctitorie cu hramul Sfântul Nicolae. Aici, la Argeş, avea să fie primul jilţ arhieresc al Ţării Româneşti. În Biserica Sfântul Nicolae Domnesc, se văd cu deosebire, atât arhitectura cât şi pictura, ca fiind de statură aulică. Au fost aduşi să lucreze pentru Altarul de închinare cei mai buni arhitecţi şi cei mai iscusiţi pictori pe care-i avea Bizanţul de atunci. Sfântul Grigore Palama, părintele duhovnicesc al Mitropolitului Iachint pleacă în Ţara de peste veac, în 1359, în chiar acelaşi an, când primeşte Tomosul, prin care este recunoscut ca mitropolit al Ţării Româneşti.

Neîndoielnic, Sfântul Grigore Palama a ajutat pe ucenicul său Iachint de Vicina să devină mitropolitul unei ţări evlavioase, în care deja păstorea de multă vreme sub protecţia marelui domnitor Nicolae Alexandru Basarab, care potrivit chiar Tomosului de recunoaştere, deseori a scris Patriarhului Calist, pentru a primi binecuvântarea unui arhipăstor ales şi prieten al inimii sale, care deja locuia la curtea sa domnească. De altfel, Iachint Mitropolitul cu mulţi ani înainte de 1352, conducea lucrările de la Biserica Domnească şi se îngrijea de păstorirea bunilor credincioşi români. Atunci când, v-aţi gândit să-l propuneţi pe Mitropolitul Iachint, pentru canonizare, aţi fost inspirat de Duhul Sfânt. Nimic nu este mai mângâietor pentru istoria duhovnicească a neamului românesc, ca atunci când Întâistătătorul ei are chemarea sacră de a lega firele de aur şi a celor şase secole şi jumătate în bucuria de suflet împărtăşită deopotrivă Bisericii întregi şi, mai ales, obştii creştine din Eparhia Argeşului şi Muscelului, cum aţi făcut-o şi altor eparhii, din ţară şi străinătate, într-un maraton pastoral nemaiîntâlnit. Cum vom tălmăci oare, aprobarea canonizării şi a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, Domnul Ţării Româneşti, care-şi odihneşte sfintele sale moaşte în Catedrala dragă inimii sale din Curtea de Argeş, izvorâtă din iubirea pentru Maica Domnului şi mama sa Neaga, cărora le-a închinat cel mai frumos imn din lume?

Din sihăstria musceleană, Valea celebră a Chiliilor, avea să răsară ca un luceafăr de dimineaţă, cuviosul schimonah, Ioanichie cel Nou de la Muscel, cum potrivit şi inspirat l-aţi numit a fi în calendarul creştin ortodox. Sfătuitor de taină al lui Mihai Viteazul şi Matei Basarab, el ţinea candela aprinsă a rugăciunii care strălumina mintea domnilor apărători de ţară. Este o mângâiere de nedescris, că acest act plin de semnificaţie istorică şi adâncă înviorare duhovnicească, prin proclamarea locală a celor trei sfinţi: Ierarh, Domnitor şi Cuvios!, aici în capitala străveche a Ţării Româneşti, un triptic unic, ca şi în Moldova muşatină, unde Prea Fericirea Voastră, ca mare ierarh, cu vocaţia descoperirilor de izvoare ale sfinţeniei, aţi adus mângâiere duhovnicească bunilor creştini moldavi şi acum celor din Ţara Basarabilor!

Cum să vă mulţumim, Prea Fericite Părinte Patriarh, pentru aceste bucurii fără seamăn? Credem că bucuria Prea Fericirii Voastre este şi mai mare, ca a noastră. Doar cu câteva zile în urmă, ne spuneaţi, că nu este bucurie mai mare, în Duhul Sfânt, ca şi atunci când aduci bucurie în inimile oamenilor. Cu cât este mai mare bucuria făcută altora, pe atât este de mare şi bucuria celui care o face!

La popasul de aducere aminte şi cinstire cu recunoştinţă, a celor 650 de ani de când aici în Ţara Basarabilor, s-a reaprins lumina cea lină în sfeşnicul de aur al sufletelor strămoşilor noştri, la bucuria proclamării canonizării sfinţilor: Iachint, Neagoe şi Ioanichie, aţi adăugat, din prea plinul inimii Prea Fericirii Voastre, dimpreună cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi ridicarea la treapta eclesiastică de Arhiepiscopie a Episcopiei Argeşului şi Muscelului. Se cunoaşte din documentele vremii, că mutarea la Târgovişte, unde era deja scaunul de domnie, de mai multă vreme, a sediului Mitropoliei Ţării Româneşti, în anul 1517, după 158 de ani, de la recunoaştere de către Patriarhul de Constantinopol, era un act firesc. Unde era Domnia, acolo şi Mitropolia. Atunci când Domnul era plecat pentru treburile ţării, Mitropolitul devenea automat locţiitor de Domn, iar când domnitorul era acasă, mitropolitul făcea parte din Divanul Domnesc. Aproape 276 de ani, argeşenii au aşteptat să se bucure din nou de o Eparhie. Supărarea lor avea să le mai treacă. Deja Episcopia, înfiinţată în anul 1793, cu primul ei episcop Iosif, de neam român, era o formulă de împăcare duhovnicească.

După 156 de ani, în anul 1949, o altă stricăciune avea să încerce evlavioşii creştini din Cetatea Basarabilor. Trecuseră 41 de ani, din 1949, până în 1990, când Episcopia s-a reînfiinţat, venind din nou acasă, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pe timpul Patriarhului Teoctist. Încet-încet, bucuria argeşenilor a început să crească!

Azi, după 650 de ani, Prea Fericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel, aţi tămăduit rana de veacuri a argeşenilor, care nu uită istoria şi evlavia strămoşilor români, aducându-ne bucurie în lumină de vecernii, cu meditaţii, rugăciune şi recunoştinţă pentru ctitorii de altădată, trecuţi în Ţara de peste veac, dar prezenţi la această aleasă zi de sfântă istorie românească. Mă bucur, şi pot spune, că Argeşul şi Muscelul, din Ţara Basarabilor, sunt ca Moldova muşatină şi celelalte locuri ale vechii Dacii, în care se cumpănesc firea poporului nostru românesc şi credincioşia sa adevărată în Iisus Hristos Domnul!

Cât despre cultura şi duhovnicia strămoşilor noştri, din secolul al XVI-lea, în Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab, către fiul său Teodosie, aflăm care era gradul de cultură în context european, când îşi scriau operele lor, marii învăţaţi: Erasmus de Rotterdam, Machiavelli şi Nicolae Olachus, cel dintr-un neam cu noi. Rămânem uimiţi de valoarea artistic-literară şi mai ales duhovnicească a Învăţăturilor…, străluminate de puterea Duhului Sfânt, şi de permanentul lirism voievodal al Sfântului Neagoe Basarab.

Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu, ca anul acesta, cu prilejul proclamării locale a canonizării Sfântului Domnitor Neagoe Basarab, Prinţ al Păcii, care n-a domnit decât nouă ani, mutându-se în Ţara de peste veac, doar la 39 de ani, să tipărim în ediţie completă, marea Carte de Cultură şi Duhovnicie a Neamului Românesc, din toate timpurile: Învăţăturile lui Neagoe Vodă Basarab, către fiul său Teodosie. Cu acest prilej, suntem bucuroşi să Vă mulţumim Prea Fericirii Voastre, Părinte Patriarh Daniel, pentru studiul care împodobeşte, ca binecuvântare, marea carte, pe care orice român va trebui să o aibă la căpătâi, ca şi Biblia, Cartea de Rugăciuni şi Urmarea lui Hristos.

La fiecare pas vedem minuni săvârşite de Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, prin sfinţii Săi rugători şi mult ajutători. Cum să tălmăcim faptul că, în 2008, când s-au împlinit 500 de ani de la prima apariţie, la Mănăstirea Dealu, a Liturghierului retipărit de Arhiepiscopia Târgoviştei, se aproba de Sfântul Sinod proclamarea ca sfânt a Voievodului Neagoe Vodă Basarab? Însuşi Neagoe, cu Maxim Mitropolitul şi învăţatul Macarie, au lucrat cu sârg la pregătirea celor trei cărţi: Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevangheliarul din 1512, chiar anul cel dintâi din domnia sa plină de pace şi duhovnicie Cu aceeaşi statornică ştiinţă de carte, Sfântul Neagoe a elaborat Marea Carte Românească, de Învăţătură pentru domni şi popor, deopotrivă. Nici un popor din lume până azi nu se poate lăuda cu asemenea capodoperă de ştiinţă teologică, morală, socială, strategică şi de cod al bunelor maniere.

Toate acestea sunt minuni, daruri date de Dumnezeu prin sfinţii Săi, iar Neagoe Sfântul, chiar azi, 26 septembrie, ziua pomenirii Sale, a strâns la pieptul său atâţia fii duhovniceşti din Ţara Românească. Peste veacuri, el este Domn şi Sfânt al Ţării, ca şi Ştefan cel Mare, contemporanul său şi Constantin Vodă Brâncoveanu, cu fiii săi. În Cultura română veche, opera Sfântului Neagoe Basarab s-a bucurat de mare preţuire.

Iată ce scrie, învăţatul Ion Bogdan, prin 1898: „Dar nimic nu ne poate da o icoană mai credincioasă despre gusturile literare ale bătrânilor noştri, ca producţiunea originală a unuia dintre cei mai culţi domni ai Ţării Româneşti, a lui Neagoe Basarab. Pe la sfârşitul domniei sale, acest domn scrie pentru fiul său Teodosie, în slavoneşte, limba întrebuinţată pe atunci exclusiv în literatură, nişte învăţături, care mai apoi s-au tradus în româneşte… Din această operă originală a lui Neagoe Basarab cunoaştem ce se citea cu predilecţiune în timpul lui, din ce îşi scoteau oamenii învăţătura şi morala lor, ce ideal de viaţă le plutea înaintea ochilor lor”.

Orice om cu pretenţii cărturăreşti şi duhovniceşti va găsi în Învăţături, cărarea care duce la Hristos, străbătând capcanele şi răutăţile lumii. Şi că tot vorbim de celebrele Învăţături, vă rog să-mi îngăduiţi să citim din Marea Carte Românească, şi să auzim dimpreună, cum se vorbea şi se scria limba română, acum aproape o jumătate de mileniu: „Iubitul mieu fiiu, mai înainte de toate se cade să cinsteşti şi să lauzi neîncetat pe Dumnezeul cel mare şi bun şi milostiv şi ziditoriul nostru cel înţelept şi zioa şi noaptea şi în tot ceasul şi în tot locul. Şi să foarte cuvine să-l slăveşti şi să-l măreşti neîncetat cu glas necurmat şi cu cântări nepărăsite, ca pre acela ce ne-au făcut şi ne-au scos din întuneric la lumină şi den nefiinţă în fiinţă. O, câtă iaste de multă mila Ta, Doamne, şi gândul şi cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină şi minunată! O, cine va putea spune toate puterile Tale şi lauda slavei Tale! Dumnezeu, pentru mila Sa cea multă, lăcui întru noi oamenii şi să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu şi om pre pământu dintr-amândoao desăvârşit. Şi pre om şi-l făcu fiiu iubit şi moştean împărăţiei sale. O, mare iaste taina înţelepciunii Tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Laud nevoinţa, fericesc pe acela ce iaste grăbitoriu întru bunătăţi. Bună cuvântare cu adevărat ţie, suflete şi sfinţire, după cum zice apostolul: "Cât se poartă de Duhul lui Dumnezeu, aceia sunt fiii lui Dumnezeu” (Romani 8, 11). Şi slujitorii sfintei Troiţe. Deci şi voao să vă dea Dumnezeu tărie".

Am ales aceste rânduri în mod vădit, pentru a vă mulţumi, Prea Fericirea Voastră, Părinte Patriarh Daniel şi întregului Sfânt Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, precum şi tuturor celor care s-au ostenit pentru momentele de istorie duhovnicească din ziua de azi, când prăznuim pe Sfântul Neagoe Vodă Basarab. Ziua de 26 septembrie, zi de prăznuire a Sfântului Neagoe Vodă Basarab, va rămâne pururea de importanţă istorică, pentru românii ortodocşi de pretutindeni.

Rugăm pe Dumnezeu, Cel întreit în Persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, să Vă dea tărie Prea Fericirii Voastre în slujirea ca Patriarh al Ţării, iar noi, cu mare bucurie, zicem precum ne-a scris Sfântul Neagoe Basarab în Învăţăturile sale: „Lăudăm nevoinţa” Prea Fericirii Voastre şi a tuturor celor din toate treptele, în ascultare obştească, ce sunt aici de faţă; „fericesc pe cel care iaste grăbitoriu întru bunătăţi”, aşa cum dovediţi Prea Fericirea Voastră, făcându-ne bucurie, aici, în Ţara Basarabilor, unde aţi proclamat canonizarea locală a celor cei trei sfinţi: Iachint, Neagoe şi Ioanichie, adăugând ca tămăduire, pentru argeşeni şi musceleni, ridicarea la treapta eclesiastică a Episcopiei Argeşului şi Muscelului întru Arhiepiscopie! Dimpreună cu Sfânta Muceniţă Filoteea şi toţi sfinţii lui Dumnezeu, avem ocrotitori în rugăciunile noastre, adresate cu pioşenie: Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Ţării Româneşti şi Sfântului Neagoe Vodă Basarab.

Rugăm pe Dumnezeu, Cel minunat întru sfinţii Săi: „Să ne dea tuturor tărie în Duhul Sfânt!”

Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

...: Home Viața Eparhiei Arhiva 26 Septembrie 2009