Mănăstirea Argeşului

Mănăstirea Argeșului

Hram: Adormirea Maicii Domnului (15 August)

localizare

Încărcat de istorie şi legendă, prima reşedinţă a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş a cunoscut gloria începuturilor istoriei neamului. "Aici, pe cursul superior al Argeşului, se afla vestita Argedava, cetatea de scaun a lui Burebista şi a tatălui său, marele rege al confederaţiei de triburi geto-dacice, a cărui prietenie şi protecţie o căutau cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre pe la mijlocul veacului I înainte de Hristos. El este cel care a sădit în inima strămoşilor noştri de baştină conştiinţa că sunt un popor imens şi vrednic de cinste. Nimic surprinzător deci că şi mai târziu, tot pe cursul Argeşului vom întâlni şi cele dintâi capitale ale Ţării Româneşti. Valea Argeşului se dovedeşte, astfel, ca un străvechi leagăn de viaţă autohtonă dacă şi românească." [1]

Primii noştri voievozi "Basarabii, descălecători de ţară, dătători de legi şi datini" şi-au stabilit aici scaun domnesc pentru ei şi urmaşii lor timp de peste două veacuri, lăsându-ne nu numai pilde de vitejie ci şi un bogat patrimoniu artistic şi literar, "suprema avuţie" a acestui neam[2]. Nicolae Iorga afirmă că: "monumentele sunt istoria vie a neamului" [3].

Mănăstirea Argeșului

"Domn ales, învăţat, bun ... şi iubitor de pace şi ţară" Neagoe Basarab a înfrumuseţat viaţa poporului român, ctitorind două mari creaţii de valoare universală: una artistică - Mănăstirea Argeşului, iar alta literară - Învăţăturile către fiul său Theodosie. Arta construcţiei monumentului artistic şi a monumentului literar rămâne unul dintre marile titluri de nobleţe ale voievodului; în limpezimea clădirii oglindindu-i-se profunzimea clădirii.[4]

Creaţie izvorâtă din efort şi suflet, din legendă şi adevăr istoric, Biserica Mănăstirii Argeşului se ridică falnică şi mândră, demnă şi puternică, impresionând prin proporţii şi veşmântu-i ornamental. Faima zidirii monumentului a atras numeroşi călători români şi străini, care fascinaţi de frumuseţea, grandoarea şi perfecţiunea construcţiei s-au întrecut în elogierea ei. Mănăstirea este "un prilej de uimire ... şi este fără pereche între mănăstirile din această ţară" (Paul de Alep); "cea dintâi din România" (Alexandru Pelimon); "o adevărată Sf. Sofia munteană" (W. Derblich) şi "pentru a cuprinde totul într-un singur cuvânt, această biserică este un giuvaier" ( Paul de Alep ).

Mănăstirea Argeșului

Catedrala lui Neagoe Basarab este nu numai un sublim lăcaş de cult, ci şi o operă de artă a literaturii anonime, legenda "Meşterului Manole" în a cărei tălmăcire, creaţia înseamnă jertfă, dăruire de sine, răbdare, migală, pentru a şlefui şi înălţa piatra, a combina culorile şi a da viaţă cuvintelor. Conştient că "nici un creator nu poate intra în universalitate decât prin poarta propriei sale culturi naţionale, că nici un creator nu poate pătrunde în eternitate decât purtând pe umeri pecetea vremii sale”, Neagoe Basarab "şi-a stors şi sângele din inimă... şi nu a cruţat nici o cheltuială " pentru ridicarea şi împodobirea acestei biserici.

Erou de baladă, Neagoe Basarab a intrat în eternitate şi prin Învăţăturile către fiul său Theodosie – prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat "testament politic, pedagogic, filozofic şi enciclopedic". Ca orice operă de valoare "Învăţăturile" lui Neagoe Basarab sunt o lecţie de elevaţie morală şi spirituală, o lecţie de comportament existenţial şi demnitate umană.

IMG 7217

Mănăstirea Curtea de Argeş este şi rămâne monumentul perfect construit în Ţara Românească, iar înălţarea ei la Curtea de Argeş constituie un eveniment unic în istoria noastră medievală. După modelul său s-au inspirat artiştii care vor înălţa mai târziu cele mai frumoase biserici din veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea în Ţara Românească; dar aceştia nu vor ajunge însă, la perfecţiunea modelului lor. Frumuseţea podoabei sculptate şi pictate, avuţiile cu care era înzestrată, toate acestea vădeau puterea, bogăţia, gustul şi mărinimia întemeietorului, sporindu-i prestigiul faţă de contemporani şi veşnicindu-i amintirea printre urmaşi.

Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatră şi puţul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi biserica "Sfântul Nicolae Domnesc” răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu.

După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici primele centre locuite, face însă dovada că aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui Scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se mută la Târgovişte.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512 - 1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Mănăstirea Argeșului

Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn să ridice acest sfânt locaş sunt mărturisite în slovele pisaniei, ce se află aşezată pe faţada de apus în partea dreaptă a întrării în pronaos, care glăsuieşte:

"Adusu-mi-am aminte domnia mea, cum că mulţi împăraţi întru împărăţiile acestea s-au sălăşluit, ci puţini pe cea cerească o au moştenit. De aceia dar iată şi eu m-am sârguit nu numai a cârmui această împărăţie, ci şi a iubi pre Domnul din tot sufletul, fapte bune făcând. Drept aceia am cunoscut şi noi că aceşti foşti înaintea noastră stăpânitori, acestea ascultându-le s-au fericit, lăsând deşertăciunile pământeşti pământenilor, iar pentru ei împărăţia cerului dobândind … Aceste dar, văzându-le şi noi, şi de dorinţă şi osârdie fiind conduşi către sfintele şi dumnezeieştile biserici a le zidi, înălţa şi înfrumuseţa, precum le-au durat şi înălţat şi înfrumuseţat, făcându-se ctitor ai noştri întru sfinţi răposaţi moşi şi strămoşi, asemenea şi noi urmând pilda lor, şi dorinţă şi osârdie având către această sfântă şi dumnezeiască biserică a cinstitei Adormiri a Prea sfintei, curatei şi prea binecuvântatei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi pururi Fecioarei Maria, pe care am găsit-o domnia mea la Curtea de Argeş dărâmată şi neîntărită; şi prin harul dumnezeiesc şi îndemnul acestei Prea cinstite Maici a Domnului s-au deschis ochii inimii noastre şi am hotărât această mai sus pomenită biserică din temelii a o zidi şi a o înălţa şi a o întări şi i-am mai dăruit sate şi ţigani şi bălţi cu peşte şi dijmă de la vămi şi vase de aur şi de argint şi mărgăritare şi pietre nepreţuite.

Mănăstirea Argeșului

"Drept aceia, în numele Domnului Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului şi în numele Prea curatei sale Maici, rugăm şi implorăm noi pe acela care, după a noastră petrecanie, îl va alege Domnul Dumnezeu să fie uns urmaş al smeritei domniei mele, stăpân a toată Ţara Ungrovlahiei: mare, singur stăpânitorule şi de Dumnezeu iubitule domn şi unsule, te rugăm noi pentru această din nou zidită biserică, pe care o am înălţat în cinstea şi slava stăpânului Hristos, ca pe aceasta să nu o laşi să fie spre pustiire, ascultând pe unii răi grăitori către tine, şi să nu se atingă mâna ta de comorile ei, nici vasele să le iei, ci încă altele domnia ta după putere să adaugi, pentru ca să nu fie spre batjocura limbilor stăine şi locuinţă a animalelor şi a păsărilor şi a şerpilor sau a tâlharilor, ci fii către ea milostiv şi întocmitor, şi păzitor, şi monahilor locuitori într-însa bine făcător...  Dacă voieşti mâna ta să se atingă a lua, adu-ţi aminte că nu trebuie şi nu vei fi ispitit, că dacă vei gândi că iei de la Prea curata Maica Domnului, nu vei lua, dar dacă vei voi şi de la tine să dăruieşti după putere bisericii acesteia, să fii binecuvântat de Domnul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului şi de Prea curata Maica sa. Pentru că eu, domnule şi unsule, după moartea mea nu aştept de la nimeni pomenire să am decât de la domnia ta, iar domnia ta , să ai pomenire în împărăţia cerului, unde bucuria este netrecătoare şi fericirea fără de sfârşit, care va să fie, amin.

Şi iarăşi amintim egumenilor şi călugărilor, aici sălăşluitori că dacă cineva din boieri şi din dregători va voi să aducă ale lor averi şi vase pentru ca să le ascundă în mănăstire, fie chiar şi de orice frică, atunci egumenul şi călugării să nu le ieie, ca să nu fie averi străine în mănăstire şi că nu cadă pentru aceasta mănăstirea în nevoi. Iar egumenul şi călugărul care va primi avere străină să o ascunză în mănăstire, să fie blestemat şi afurisit”.

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş” şi să-i hărăzească "vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte …"

O altă pisanie în piatră aşezată în anul 1793 pe faţada ei apuseană, deasupra intrării, menţionează şi data sfinţirii, amintind că:

"Această sfântă şi dumnezeiască besearecă s-au ridicat din temelie întru slava şi cinstea Adormirii Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururi Fecioarei Maria, de cel întru sfând Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab şi s-au târnosit la leat 7025 (1517) de Prea Sfinţitul Patriarh al Ţarigradului Kir Theolipt".

Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab; adevăr care reiese şi dintr-o altă pisanie, aflată în biserică pe faţa dinspre altar a părţii superioare a închipuitei uşi de marmură prin care se intră în naos, unde se spune:

"Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Amin. Întru Hristos Dumnezeu bine cinstitorul Io Neagoe Voievod din temelie ridicat-am acest sfânt şi dumnezeiesc locaş al Adormirei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi am început a-l zugrăvi şi nu l-am sfârşit, ducându-mă în veşnicul locaş. Rog pe acela ce Dumnezeu îl va înălţa după mine, să-l săvârşească şi să zugrăvească chipul lui unde eu am poruncit. Şi eu întru Hristos Dumnezeu, Io Radul Voievod am săvârşit în zilele igumenului chir Gheorghie, în anul 7035 (1526), luna septembrie, 18 zile".

Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat în scaun, a dat grabnică ascultare acestui legământ, consfinţit şi prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţionează şi numele lui Dobromir zugravul.

După toate izvoadele, Neagoe Basarab a clădit biserica sa pe fundaţiile unui locaş mai vechi, care nu fusese altul decât sediul primei Mitropolii a Ţării Româneşti. Pe aceasta, Neagoe găsind-o "dărâmată şi neîntărită … a zidit-o şi înălţat-o din temelii", fapt pe care un cronicar al înfăptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, îl întăreşte, arătând că Neagoe "sparse Mitropolia den argeş den temeliia ei şi zidi în locul ei altă sfântă biserică tot de piatră cioplită şi netezită şi săpată cu floriu". În această formă de început, biserica Mănăstirii Curtea de Argeş cunoscută din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopală”, când a devenit reşedinţa Episcopiei Argeşului, rămâne, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, dacă nu monumentul cel mai de seamă, una dintre cele mai reprezentative construcţii ale sale.

Ca atare o pomenesc documentele şi o amintesc toţi călătorii străini care şi-au aflat adăpost în chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, în 1654, consideră vechea aşezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumii”. Aceleaşi cuvinte de înaltă preţuire le notează, în 1794, şi englezul Robert Ainslie şi - mai târziu - pictorii francezi Bouquet şi Lancelot, ale căror însemnări de călătorii şi stampe au făcut să circule şi în afara graniţelor ţării faima mănăstirii lui Neagoe Basarab.

După unele refaceri parţiale şi întregiri în timp ale ansamblului său, vătămată şi de un puternic incendiu, Biserica Episcopală Curtea de Argeş a fost refăcută - astfel după cum se vede astăzi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy şi de arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, în a doua jumătate a secolului trecut. A fost isprăvită în anul 1885 şi sfinţită la 12 octombrie 1886.

Aşa cum se înfăţişează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos, contopit organic cu construcţia propriu-zisă, ai cărui stâlpi interiori susţin o turlă pe mijloc şi două turnuleţe laterale care încununează faţada de apus a bisericii. Acestea din urmă, prin podoaba lor exterioară, răsucite ca o mare împletitură din fibre groase de zidărie, la prima vedere, dau impresia că stau să cadă unul asupra celuilalt şi că se înşurubează în tăriile cerului. Restul bisericii şi altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce – susţin de asemenea o turlă înaltă, dând un tot arhitectonic de o zvelteţe inegalabilă.

81-84Mănăstirea Argeșului - interiorMănăstirea Argeșului - interiorMănăstirea Argeșului - interior

În faţa intrării se află un agheasmatar deschis, sprijinit pe patru coloane, lucrat din marmură de felurite tonuri şi desene. Precum întreaga biserică, şi acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu învelitoarea din plumb şi crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaş şi pe rama care o îmbracă, asemenea unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate şi modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decoraţie a construcţiei lui Neagoe Basarab, decoraţie în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meşterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât priveşte această artă, chiar dacă au lucrat alături de meşteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-şi impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu biserica este aşezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafaţa de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (crini) sculptaţi în piatră. Pereţii exteriori sunt împărţiţi în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în şuviţe, care înconjoară biserica. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentaţii dintre cele mai felurite care, ca şi cele ale portalului de la intrare, amintesc întreţeserea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative şi discuri în rozetă, iar ca nişte paftale domneşti, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt aşezaţi porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoţel. La adierea vântului, aceşti clopoţei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depăşind bordurile scurte ale acoperişului aşezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcţia bisericii creşte într-o suită de volume şi suprafeţe, pe care se înalţă cele patru turle; de o rară bogăţie ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleaşi modele prin care (ca, de altfel şi în restul decoraţiei acestui monument) se străvăd, armonizate specific de meşterii băştinaşi, o seamă de elemente de artă arabă sau georgiană. Acoperişul turlelor, bogat împodobit, pare ieşit din mâna unor aurari, iar lanţurile care susţin crucile sunt aidoma unor bijuterii lucind în soare.

În interior, pe lângă zugrăveala executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard şi de românul N. Constantinescu din Curtea de argeş, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor şi tâmpla făcută din marmură, bronz aurit şi onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenţia, ca o excepţională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinţi Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu şi mers aievea. Din ancadramentul lor central - ţinând loc de despărţire între partea de la intrare şi sânul propriu-zis al bisericii -, interiorul acesteia, discret înveşmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiţi, apare într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere.

Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală originalitate ornamentală şi iconografică - adăpostită temporar în biserica de sat din Valea Danului - se află acum în Colecţia de obiecte de artă
bisericească din Mănăstirea Curtea de Argeş.

Această catapeteasmă, după stil, împreună cu câteva icoane, datează din timpul domnului Şerban Cantacuzino (1678-1688), care, în 1682, precum spune una din pisaniile de pe pertele vestic al bisericii, a reparat sfântul locaş.

Fantana-lui-Manole

De asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, susură neîntrerupt izvorul basmului, pe care localnicii îl numesc "Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meşterului, care, neputând coborî de pe biserică după isprăvirea ei, - luându-i-se scările -, şi-ar fi făcut aripi din şindrilă şi, ca un alt Icar, sărind din înălţimea sfântului locaş, la temelia căruia se spune că-şi zidise propria soţie, s-ar fi prăbuşit în acest loc, sufletul său preschimbându-se în cântec limpede de izvor.

De la "Fântâna lui Manole" se vede, spre apus, fosta Bolniţă a mănăstirii: monument istoric, despre care un document existent scrie că "se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524".

Fantana lui Manole

În acest ansamblu de frumuseţi naturale, artă şi istorie românească, biserica mănăstirii Curtea de Argeş se înfăţişează ca o podoabă de mare preţ, fără asemănare în ţara noastră.


[1] Acad. Constantin Daicoviciu, însemnări despre daci( XV)

[2] ibidem 1, p. 3.

[3] Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Româneşti şi a vieţii religioase a românilor, ed. a II- a, vol. I, Buc. 1929, p. 37-39.

[4] ibidem 1, p. 5-7.

interior-mana-ag-1interior-mana-ag-2interior-mana-ag-3interior-mana-ag-4