Arhiepiscopia Argesului si Muscelului

Ştiri şi Evenimente
Hramul Catedralei Arhiepiscopale din Curtea de Argeş Imprimare Email

 

Catedrala arhiepiscopală din Curtea de Argeş şi-a sărbătorit hramul. Mii de credinciosşi au venit încă din seara de 14 august pentru a participa la procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia care au fost aşezate spre închinare tuturor pelerinilor.

La praznicul Adormirii Maicii Domnului, au fost prezenţi foarte mulţi credincioşi, sfânta liturghie arhierească fiind oficiată în baldachinul din faţa catedralei, de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului împreună cu un important sobor de preoţi şi diaconi.

Catedrala Arhiepiscopală din Curtea de Argeş poartă astăzi două hramuri principale Adormirea Maicii Domnului şi Sfântul Neagoe Vodă Basarab.

Este ctitoria domnitorului Neagoe Vodă Basarab, fiind sfinţită în data de 15 august 1517.


De-a lungul timpului a fost restaurată în mai multe etape, cea mai importantă fiind realizată în vremea regelui Carol I, care este înmormântat în interiorul bisericii.

Biroul de Presă al Arhiepiscopiei
Argeşului şi Muscelului
Preot Ciprian NECULA,
inspector mass media

 

 
Hramul Bisericii Sfantul Pantelimon din incinta Spitalului Judeţean Argeş Imprimare Email
Viaţa Eparhiei Argeşului - Ştiri şi Evenimente

Personalul Spitalului Judeţean Argeş a participat marţi, 27 iulie, la slujba Sfintei Liturghii oficiată în Biserica „Sfântul Pantelimon” din incinta Spitalului.

Citeşte mai mult...
 
Biserica "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon" din incinta Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel a fost sfinţită Imprimare Email
Viaţa Eparhiei Argeşului - Ştiri şi Evenimente

 

Pacienţii şi personalul Spitalului Municipal din Câmpulung Muscel au acum un lăcaş de închinare. Biserica "Sfântul Mare Mucenic Pantelimon", construită în curtea instituţiei medicale, a fost sfinţită duminică, 25 iulie, de Înaltpreasfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului.

La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor locale şi peste 2000 de credincioşi.

Citeşte mai mult...
 
Sfânta Liturghie arhierească la Boteni Imprimare Email

 

În duminica a 6-a după Rusalii, Înaltpresfinţitul Părinte Calinic, Arhiepiscop de Argeş şi Muscel a fost prezent în comuna Boteni din zona Muscelului, unde a săvârşit sfânta liturghie arhierească împreună cu un important sobor de preoţi şi diaconi. Cu ocazia acestui eveniment Înaltpreasfinţia sa a adresat credincioşilor prezenţi un cuvânt de invăţătură, amintind de chemarea pe care ne-o adresează Mântuitorul Iisus Hristos de a ne ruga pentru semenii noştrii aflaţi în suferinţă.

Citeşte mai mult...
 
Hram la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul-Antoneşti Imprimare Email

 

Mănăstirea de maici Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din comuna Corbeni, judeţul Argeş, şi-a sărbătorit astăzi hramul.

Sfânta liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Arhiepiscop CALINIC, înconjurat de un important sobor de preoţi şi diaconi.

Citeşte mai mult...
 
<< Început < Pagina anterioară 1 2 3 4 5 6 Următoarea pagină > Sfârşit >>

pagina 1 din 6
Accesat de : 43896
 6 vizitatori online