Arhiepiscopia Argesului si Muscelului

Viile noastre sunt în floare

I. Introducere

Dezvoltarea gradată a plantei din sămânţă este o pildă în ceea ce priveşte instruirea copiilor. Avem "întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic"(Marcu 4: 28).

Cel care a spus această pildă a creat sămânţa cea mică, i-a înscris proprietăţile vitale şi i-a instituit legile care îi conduc creşterea. Iar adevărurile descoperite de această parabolă au devenit fapt în propria Lui viaţă. El, Maiestatea cerului, Împăratul slavei, a devenit Prunc în Betleem şi pentru o vreme a reprezentat copilaşul neputincios aflat în grija mamei. În copilărie a vorbit şi s-a purtat ca un copil, cinstindu-şi părinţii şi împlinindu-le dorinţele în mod util. Însă de la primele semne ale discernământului, în mod constant a crescut în har şi cunoştinţa adevărului.

Ţinta părinţilor şi profesorilor trebuie să fie cultivarea tendinţelor tinereţii care reprezintă frumuseţea corespunzătoare acestei perioade. Cei mici să fie educaţi cu simplitate copilărească. Să fie deprinşi să se mulţumească cu datoriile mărunte, dar utile şi cu plăcerile şi experienţele anilor lor. Copilăria corespunde firului verde din parabolă, iar firul verde îşi are propria sa frumuseţe. Copiii nu trebuie împinşi către o maturitate precoce, ci pe cât de mult posibil să fie lăsaţi să îşi menţină prospeţimea şi graţia anilor lor fragezi. Cu cât mai liniştită şi mai simplă este viaţa copilului - cu cât mai lipsită de agitaţia artificială şi mai în armonie cu natura - cu atât mai favorabilă este vigorii fizice şi mentale şi tăriei spirituale. Textul Sfintei Scripturi din cartea Cântarea Cântărilor 2:15 spune: "Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, căci strică viile; căci viile noastre sunt în floare."

Importanţa sistematizării învăţăturii de credinţă creştine în cele douăsprezece articole ale Simbolului Niceeo-Constantinopolitan, de către Părinţii adunaţi în primele două Sinoade Ecumenice, este covârşitoare.

În cele ce urmează nu vom încerca o expunere a efectelor ad intra şi ad extra ecclesiam ale sistematizării doctrinei creştine, ci vom încerca să aruncăm o privire de ansamblu asupra modului în care Sfântul Chiril al Ierusalimului a interpretat cele douăsprezece articole ale Crezului creştin.

Ierarh în marea Cetate a Păcii (Ierusalim), Sfântul Chiril a rostit în Biserica Sfântului Mormânt o serie de 24 de Cateheze.

Între acestea, un rol important îl ocupă cele în care ierarhul ierusalimitean expune şi explică Simbolul de credinţă, la a cărui formulare a participat în cadrul Sinodului al II-lea Ecumenic, alături de alţi mari ierarhi ca Grigorie de Nyssa, Grigorie de Nazianz, Meletie al Antiohiei etc.

Începând cu a şasea cateheză şi terminând cu cea de-a optsprezecea, Sfântul Chiril se străduieşte să lumineze comunitatea de credinţă creştină din Ierusalim cu privire la principalele adevăruri de credinţă cuprinse în Crez: fiinţa lui Dumnezeu, persoanele Sfintei Treimi (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), Biserica, Sfintele Taine etc.