Episcopia Argesului si Muscelului / CATEDRALA NEAMULUI

CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI

De ce este nevoie de o Catedrală a Neamului?

....... Primele fapturi din Istoria Omenirii, Adam si Eva, precum si urmasii lor, o buna bucata de vreme, au fost sub impresia de netagaduit a bucuriei de a vedea pe Dumnezeu în Gradina Raiului. Dupa drama consumata, prin alungarea din Paradis a primilor oameni, vreme îndelungata au plâns dupa prezenta parinteasca a lui Dumnezeu si nu vroiau sa se mângâie pentru ca nu mai vedeau pe Dumnezeu. As crede ca plânsul pentru prima data s-a rupt din Paradis!
....... Usor-usor, bucuria vederii fetei lui Dumnezeu se vestejea, iar lumea, încet-încet, dar sigur, cadea în uitarea de Dumnezeu. Sigur ca aceasta o spunem noi, din judecata pe care o facem uneori privind în istorii. La Dumnezeu însa lucrurile stau cu totul deosebit. Daca citim în Cartea Facerii, din Sfânta Scriptura, vom vedea cum are grija Dumnezeu de omul pe care l-a creat. Episodul este minunat si citindu-l vom gasi relatari emotionante.
....... Iacob pleaca în Mesopotamia, trimis de tatal sau Isaac pentru a-si lua sotie. Spre asfintitul soarelui, ia câteva pietre, le pune sub cap si-l apuca un somn bun dupa greul calatoriei: "Si a visat ca era o scara, sprijinita pe pamânt, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau si se pogorau pe ea. Apoi s-a aratat Domnul în capul scarii si i-a zis: "Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam, tatal tau, si Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme! Pamântul pe care dormi ti-l voi da tie si urmasilor tai ... Iar când s-a desteptat din somnul sau, Iacob a zis: "Domnul este cu adevarat în locul acesta si eu n-am stiut!" Si, înspaimântându-se Iacob, a zis: Cât de înfricosator este locul acesta! Aceasta nu este alta fara numai casa lui Dumnezeu, aceasta este poarta cerului!" Apoi s-a sculat Iacob dis-de-dimineata, a luat piatra ce si-o pusese capatâi, a pus-o stâlp si a turnat pe vârful ei untdelemn ... Iar piatra aceasta, pe care am pus-o stâlp, va fi pentru mine casa lui Dumnezeu ...!" (Facere 28, 12-22).
....... Talmacind cele de mai sus, vedem deslusit ca numirea de Casa lui Dumnezeu, este proprie limbajului nostru si azi dupa atâta amar de vreme si ca atunci totul era de o simplitate absoluta. Locul de rugaciune si locul unde se arata Dumnezeu nu impunea nici limbajul de azi, nici pretentiile de a se zidi magnific, precum se vede în lume de fiecare dintre noi atunci când mergem sa cunoastem si sa putem face comparatie cu ceea ce este acasa.
....... Întorsi din drumetia de studiu, vom putea spune lucruri mari despre templul din Ierusalim, despre care ne arata Biblia ca a consumat forte uriase de munca, bani gârla, sacrificii umane, pentru ca, imaginati-va ce rulaj de persoane erau pentru aceasta constructie daca pentru zidirea Templului au fost selectati de catre Solomon 30.000 de israeliti ca sa pregateasca lemnul în Liban, adaugându-se si câte 10.000 în fiecare luna iar pentru munci de corvoada 150.000 de oameni!
....... Din nefericire, în anul 587 î. Hr., babilonienii au cucerit Ierusalimul, au jefuit odoarele templului si i-au dat foc! (II Împarati 25, 8-17). Se reface de catre Zorobabel dimpreuna cu Ezdra si Neemia. A urmat zidirea lui Irod, templu si mai fastuos decât cele dinainte, demolând totul si luarea de la capat. În anul 70 dupa Hristos, Împaratul roman Tit, cu ostile sale, darâma pâna la pamânt Templul dându-i foc, iar poporul israelit silit sa plece împrastiindu-se pe fata întregului pamânt.
Împaratul Justinian a zidit la Constantinopol cea mai mareata biserica din lume, care se pastreaza si azi si care va trebui returnata Ortodoxiei mondiale, biserica Sfânta Sofia! Are o vârsta de aproape 1.600 de ani. De atunci si pâna azi s-au înaltat Catedrale uriase care au uimit lumea si pentru care generatii întregi se bucura.
....... Sunt catedrale uriase care au umplut pamântul: Sfântul Isac de la Leningrad, Sfântul Petru de la Roma, Domurile din Germania, Franta, Italia, Anglia, America, Spania, America de Sud si în alte locuri.
Occidentalii au mutat muntii la vale si au zidit pentru veacurile ce aveau sa vina. Stim ca Sfântul Petru de la Roma a durat întru zidire aproape o suta de ani, având 180 m lungime, fiind contemporana cu Catedrala lui Neagoe Basarab de la Curtea de Arges, care a fost zidita doar în 5 ani de stradanii sfinte. Daca-si puneau mintea si forta, domnitorii de la Arges ar fi zidit într-o suta de ani biserica lunga de 700 de metri si înalta de alti 500! Imaginati-va ce forta exista în Carpatii Daciei Felix. Numai ca la noi, sa avem iertare, s-a îndraznit ca prin spirit sa se domoleasca materia, mereu cotropitoare asupra noastra, sarmanii!
Sigur ca Michelangelo, cu arhitectii Romei, au fost la Constantinopol si au masurat Sfânta Sofia. Au ramas uimiti, dar întorsi la Roma, au dorit sa ridice o biserica nemaivazuta de nimeni vreodata, pentru a sterge umilinta asezata pe fruntea lor de la Constantin cel Mare, mutând capitala în Orient si a lui Justinian, zidind falnica Sfânta Sofia.
....... Din nefericire, orgoliul omenesc si între popoare, se cerea tamaduit! Dar nu este vorba doar de atât. Sa vedem ce remarca Domnul Academician Constantin Balaceanu Stolnici: Se invoca aici, printr-o ignorare a realitatilor, trecutul traditional românesc, centrat pe biserica mica. Biserica mica este, însa, biserica parohiala sau biserica manastireasca, de exemplu, care, într-adevar, trebuie sa fie de mici dimensiuni, pentru ca se adreseaza unei comunitati restrânse si trebuie sa creeze acel climat de intimitate atât de important pentru spiritualitatea parohiei. Biserica episcopala, are, însa, o cu totul alta misiune, si noi avem traditie în acest sens. Gânditi-va, de pilda, la Biserica Domneasca de la Curtea de Arges, care a fost facuta în secolele XIII-XIV, si care, pentru epoca respectiva, tinând cont de dimensiunea oraselor si de posibilitatile tehnice, a fost un monument gigantic. Ideea bisericii monumentale nu este, prin urmare, asa cum se afirma, straina de traditia noastra.
Noi nu am putut avea traditia unei biserici patriarhale pentru simplu motiv ca, asa cum am spus, nu am fost patriarhie. Aceasta traditie trebuie gasita acolo unde a existat patriarhie. Patriarhie a existat la Constantinopol. Or, ortodoxia a creat cele mai mari biserici. Gânditi-va la Sfânta Sofia, la Biserica Sfintilor Apostoli, la Biserica Studionului, care au fost foarte mari. Si care au impus cele doua prototipuri: biserica rotunda, cum este Sfânta Sofia, si biserica traditionala, precum San Marco din Venetia, ea însasi monumentala în raport cu un oras mic. Vedeti, asadar, ca argumentul conform caruia biserica de mari dimensiuni nu s-ar potrivi cu spiritul ortodoxiei este gresita, daca privim ortodoxia în întreg ansamblul sau." (Dilema, nr. 248, 1997, p. 10).
....... Curând s-a luat act din presa româneasca despre cele 12 temeiuri privind construirea Catedralei Mântuirii Neamului în Parcul Carol din Bucuresti. S-ar pune întrebarea fireasca: de ce asa de târziu? Raspunsul este simplu si limpede: nu s-ar fi crezut ca ar fi cazul! Citind temeiurile, este clar pentru oricine ca locul: Parcul Carol a fost al Bisericii, deci proprietatea Mitropoliei Tarii Românesti înca de la sfârsitul sec. XVIII, fiind îngrijit de mitropolitul Filaret al II lea (1792-1793) al carui nume a ramas pâna azi în toponimia locului dealul si lacul Filaret. Prin urmare, platoul din Parcul Carol a fost concesionat Patriarhiei Române si poate fi considerat o retrocedare a unei mici parti din proprietatile confiscate Bisericii de regimurile anterioare. Presedintia si Guvernul României au fost receptivi la solicitarea Patriarhiei Române, facând legiuita dreptate!
....... Curând am citit cartulia lui Ion Alexandru Mizgan, cu titlul sugestiv: În logica lui Iuda, ed. Bunavestire, Beius, 2003, care arata pe scurt, dar pregnant, Odiseea Catedralei în presa româneasca! Laud dupa cuviinta maiestritul condei precum si argumentarile.
....... Dupa cum se stie ideea ridicarii unei Catedrale Patriarhale în Bucuresti nu se datoreaza crizei identitatii religiei stramosesti ci s-a pus întotdeauna în strânsa legatura cu unele evenimente din istoria poporului român: dobândirea independentei în 1877, unirea Transilvaniei cu România în 1918, eliberarea de sub regimul comunist în 1989, ca sa amintim doar de cele mai recente. Prin urmare ideea realizarii acestei biserici din 1878 nu poate fi pusa numai pe seama ierarhiei ortodoxe actuale.
....... Asadar, dupa Primul Razboi Mondial si dupa reunificarea provinciilor românesti, ideea construirii acestei Catedrale, simbol al unitatii, a fost reluata la 10 mai 1920 de Mitropolitul Primat de atunci, Miron Cristea. Regele Ferdinand a luat hotarârea de a ridica în semn de multumire adusa lui Dumnezeu, Biserica Mântuirii si a înaintat Sfântului Sinod, actul sau de implicare. La 23 mai 1920, Sfântul Sinod, auzea în premiera, actul regal ctitoricesc, Mitropolitul Primat citind hotarârea regala, numita si Hrisov domnesc, pe care îl redam mai jos:
....... "Prea Sfintiti Parinti, înfaptuitu-se unirea politica a tuturor românilor, prin stradania atâtor minti alese si prin sângele atâtor dintre copiii cei mai buni ai neamului.
....... Lauda îndreptatita si slava nesfârsita Atotputernicului Dumnezeu care nu ne-a parasit în necazuri si ne-a întarit inima si gândul, ducându-ne la izbânda. Astazi mai mult ca oricând suntem datori sa-L preamarim din toata inima cu cântarea: "Cu noi este Dumnezeu, întelegeti neamuri si va plecati, caci cu noi este Dumnezeu". Aceasta cântare trebuie sa rasune în Biserica Mântuirii, pe care suntem datori sa o ridicam în Capitala tuturor românilor, ca semn de multumire pentru ajutorul Celui Prea Înalt si ca simbol al unitatii sufletesti al întregului neam si vesnica pomenire celor raposati pentru înfaptuirea României Întregite.
Întru aceasta slujeasca-ne de pilda bunii nostri stramosi. Pilda sa ne fie Stefan Voda cel Mare si Sfânt, care dupa luarea Chiliei, multumind lui Dumnezeu, datatorul biruintei, prin ridicarea Manastirii Putna, de unde a purces atâta duh întaritor în vremile noastre de rastriste.
....... Pilda sa ne fie fauritorul unitatii noastre politice de acum 318 ani, viteazul Mihai Voievod, a carui mâna s-a desclestat de pe sabia-i fulgeratoare, ca sa puna o noua si puternica piatra de temelie a Mitropoliei românesti din Alba Iulia Ardealului, drept multumire Celui Prea Înalt, pentru biruinta îndreptatitei sale lupte.
....... Pilda sa ne fie Matei Voievod Basarab care a semanat pamântul tarii cu lacasuri dumnezeiesti multumire Celui de Sus pentru ajutorul dat întru apararea sfintelor sale nazuinte. În aceste lacasuri închinându-le-a el sfintilor mucenici ostasi în constiinta dreptei jertfiri a ostasilor sai.
....... Pilda sa ne fie tot sirul de stramosi, întemeietori de lacasuri dumnezeiesti pentru binefacerile venite de Sus.
În sfârsit, pilda sa ne fie raposatul Carol I care si-a unit gândul cu vechii ctitori, aducând la noua stralucire minunile de la Arges si Trei Ierarhi. Caci sufletul si jertfa biruitorilor de la Plevna s-au adaugat în temelia si la frumusetea acestor altare de multumire si proslavire a Stapânului tuturor.
....... Noi si poporul român am avut fericirea a conduce tara la înfaptuirea visului de aur a stramosilor: Unirea într-un singur stat national!
....... Deci si Sfânta Biserica, care dorim a se înalta întru amintirea acestui stralucit eveniment se cuvine sa fie un monument vrednic de telul maret ce l-am atins, si opera tuturor românilor, ca un simbol al unitatii de neam si de credinta.
Neamul întreg si-a încordat vânjoasele-i brate pentru îndeplinirea scumpului sau ideal national. Neamul întreg se cuvine sa-si arate recunostinta, catre Dumnezeu, de la Care ne vin toate darurile, ridicându-I altar de închinare ca o podoaba a gândului artistic românesc.
....... Iar pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru si pe temeiul orânduirilor canonice, cer Preasfintitului Sinod al Bisericii stramosesti Înalta sa binecuvântare spre a se putea începe pregatirile pentru ridicarea acestei sfinte Biserici.
Si Domnul va rasplati celor ce iubesc buna podoaba a Casei Sale.
Al Prea Sfintiilor Voastre, cu crestineasca dragoste, Ferdinand". Bucuresti, 10 mai 1920. (Universul, an XXXVIII, nr. 128, 26 mai 1920, p. 1).
....... Ulterior, Regele Ferdinand s-a îmbolnavit, iar criza interna s-a agravat, agitatorii dând iama ca si lupii la stâna cu oi. Prin inima lui si a Reginei Maria treceau sabii nemiloase, iar magnificul proiect ramânea în seama generatiilor viitoare!
Cât despre locul stabilit de vizionarul Patriarh Miron Cristea, a fost sustinut de unii specialisti între care si reputatul arhitect român, de care nu mai avem azi, Cristofi Cherchez, care scria în ziarul "Universul" din 2 martie 1929: "Eu, un astfel de monument, nu l-as vedea în alta parte decât în Parcul Carol, cu acele frumoase gradini, cu acea deschisa si adânca esplanada, cu acea splendida perspectiva, si anume, pe locul unde se gaseste Palatul Artelor, devenit Muzeul Militar, care nu sintetizeaza si nu simbolizeaza nimic. Ar fi si un act de pietate fata de Eroul Necunoscut, care în nici un caz nu apartine unui muzeu, fie el chiar militar. Eroul Necunoscut este simbolul mistic al însasi natiunii si el nu poate sta decât într-un loc de pietate".
....... Chiar si Patriarhul Miron a fost atacat si hartuit de presa, iar vremurile n-au fost pe potriva gândurilor sale, Catedrala asteptând oameni din alte vremi, cu suflet de aur si vointa de domni si regi, ctitori de Tara si Altare!
....... Prin anul 1943, Patriarhul Nicodim a mai facut o încercare, dar s-a stins din cauza urgiilor celui de al II-lea razboi mondial.
....... Iar Patriarhul Justinian a trebuit sa salveze întreaga Biserica de la prabusire, timp si forta uriasa consumata pe rugul rezistentei în fata puhoaielor ideologice.
....... A venit rândul Patriarhului Teoctist, care din anul 1995 a facut chemarea în Sfântul Sinod si în Adunarea National Bisericeasca, pentru a se porni vârtos pe drumul întruparii Bisericii Mântuirii, cum a zis Regele Ferdinand în Hrisovul domnesc si Catedrala Mântuirii Neamului, cum a botezat-o Patriarhul Miron.
....... Într-una din zile, Prea Fericirea Sa, fiind pentru câteva zile la Dragoslavele, pentru pregatirea unor lucrari urgente, mi-a povestit ca umblând prin biblioteca Patriarhului Miron, spre mare surpriza si bucurie a dat peste cuvântarea despre proiectul Catedralei Patriarhale. Radia de bucurie! Îl socotea un vadit semn al lui Dumnezeu! Mi-a spus: iata dorinta Patriarhului Miron se va întrupa! L-am vazut întinerind ca viteazul din poveste! Gândul m-a dus, fara sa i-o spun atunci, la Solomon, care a întrupat gândul lui David Împaratul, zidind Templul din Ierusalim!
....... Arhitectii români si straini, daca va fi cazul, sub omoforul Patriarhului Teoctist, vor gândi si lucra, precum oarecând celebrul Cherchez, la chipul Catedralei Patriarhale, din dragoste sfânta, ca ofranda, asa cum a dorit Regele Ferdinand.
....... Credem nestramutat, ca sfintele gânduri ale: Mitropolitului Calinic Miclescu, Regelui Carol I, Patriarhului Miron, Regelui Ferdinand I, Patriarhului Nicodim, Patriarhului Teoctist, Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, clerului mirean si monahal, intelectualilor, ziaristilor si a evlaviosului popor român iubitor de Dumnezeu, Catedrala Patriarhiei, se va întrupa în Parcul Carol "ca o podoaba a gândului artistic românesc", asa cum a cerut, acum 74 de ani, Regele Ferdinand!

	*CALINIC*
	Episcop al Argesului si Muscelului