---

Cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" (15 august)

Se află în oraşul Curtea de Arges, jud.Arges, la 36 km NV de Piteşti. (localizare) Este ctitorită de Neagoe Basarab (1512-1517).

Este monument istoric "de mare faimă şi admiraţie". Este scaun episcopal între 1739 şi 1748 şi după 1990, aşezământ episcopal şi monahal după această dată, conlucrând în aceeaşi incintă. Tot aici se află şi paraclisul cu hramul "Sfânta Muceniţă Filofteia":(7 decembrie), de neam valah, sud-dunarean, ocrotitoarea mănăstirii prin sfintele ei moaşte aşezate în Catedrala Episcopală;

Aici este lăcaşul de canonizare, în 16 august 1517, a Sfântului Ierarh Nifon (+1508), Patriarh al Constantinopolului si Mitropolit al Munteniei (1500?-1505).

Aici este locul unde au fost aşezate moaşte sale în sicriu de arginte, placat cu aur, trimise la mănăstirea Dionisiu-Athos, şi de păstrare a capului şi a mâinii drepte ale Sfântului, primite în dar de Neagoe Basarab de la călugării athoniţi, iar din 1949 trimise ca odoare la Catedrala Mitropolitană Sfântul Dumitru - Craiova; sicriu cu părţi din moaştele Sfântului Serghie, Vach şi Muceniţei Tatiana;

Aici a fost loc de refugiu al Sfântului Cuvios Martir Sofronie de la Cioara, apărător al Ortodoxiei în Transilvania.

Necropola a Regilor României; tablourile Regelui Carol I şi al Reginei Elisabeta, figuri ale domnitorilor români, pe pereţii pronaosului;

Aici găsim Evanghelia Învierii din Sâmbâta Mare, scrisă cu litere de aur de Regina Elisabeta; atelier pictura icoane; arhondaric.

Pelerinii care doresc sa participe la Sfintele Slujbe si sa petreaca mai mult timp în rugaciune la Manastirea Argesului pot fi cazati în Casa de Oaspeti a Manastirii - "Casa Pelerinul".

---

Încărcat de istorie şi legendă, prima reşedinţă a Ţării Româneşti, Curtea de Argeş a cunoscut gloria începuturilor istoriei neamului. "Aici, pe cursul superior al Argeşului, se afla vestita Argedava, cetatea de scaun a lui Burebista şi a tatălui său, marele rege al confederaţiei de triburi geto-dacice, a cărui prietenie şi protecţie o căutau cetăţile greceşti de pe malul Mării Negre pe la mijlocul veacului I înainte de Hristos. El este cel care a sădit în inima strămoşilor noştri de baştină conştiinţa că sunt un popor imens şi vrednic de cinste. Nimic surprinzător deci că şi mai târziu, tot pe cursul Argeşului vom întâlni şi cele dintâi capitale ale Ţării Româneşti. Valea Argeşului se dovedeşte, astfel, ca un străvechi leagăn de viaţă autohtonă dacă şi românească." Primii noştri voievozi "Basarabii, descălecători de ţară, dătători de legi şi datini" şi-au stabilit aici scaun domnesc pentru ei şi urmaşii lor timp de peste două veacuri, lăsându-ne nu numai pilde de vitejie ci şi un bogat patrimoniu artistic şi literar, "suprema avuţie" a acestui neam. Nicolae Iorga afirmă că: "monumentele sunt istoria vie a neamului".

"Domn ales, învăţat, bun... şi iubitor de pace şi ţară" Neagoe Basarab a înfrumuseţat viaţa poporului român, ctitorind două mari creaţii de valoare universală: una artistică - Mănăstirea Argeşului, iar alta literară - Învăţăturile către fiul său Theodosie. Arta construcţiei monumentului artistic şi a monumentului literar rămâne unul dintre marile titluri de nobleţe ale voievodului; în limpezimea clădirii oglindindu-i-se profunzimea clădirii.

Creaţie izvorâtă din efort şi suflet, din legendă şi adevăr istoric, Biserica Mănăstirii Argeşului se ridică falnică şi mândră, demnă şi puternică, impresionând prin proporţii şi veşmântu-i ornamental. Faima zidirii monumentului a atras numeroşi călători români şi străini, care fascinaţi de frumuseţea, grandoarea şi perfecţiunea construcţiei s-au întrecut în elogierea ei. Mănăstirea este "un prilej de uimire ... şi este fără pereche între mănăstirile din această ţară" (Paul de Alep); "cea dintâi din România" (Alexandru Pelimon); "o adevărată Sf. Sofia munteană" (W. Derblich) şi "pentru a cuprinde totul într-un singur cuvânt, această biserică este un giuvaier" ( Paul de Alep ).

Catedrala lui Neagoe Basarab este nu numai un sublim lăcaş de cult, ci şi o operă de artă a literaturii anonime, legenda "Meşterului Manole" în a cărei tălmăcire, creaţia înseamnă jertfă, dăruire de sine, răbdare, migală, pentru a şlefui şi înălţa piatra, a combina culorile şi a da viaţă cuvintelor. Conştient că "nici un creator nu poate intra în universalitate decât prin poarta propriei sale culturi naţionale, că nici un creator nu poate pătrunde în eternitate decât purtând pe umeri pecetea vremii sale", Neagoe Basarab "şi-a stors şi sângele din inimă...şi nu a cruţat nici o cheltuială" pentru ridicarea şi împodobirea acestei biserici.

Erou de baladă, Neagoe Basarab a intrat în eternitate şi prin Învăţăturile către fiul său Theodosie - prima creaţie de valoare universală a literaturii române, un adevărat "testament politic, pedagogic, filozofic şi enciclopedic". Ca orice operă de valoare "Învăţăturile" lui Neagoe Basarab sunt o lecţie de elevaţie morală şi spirituală, o lecţie de comportament existenţial şi demnitate umană.
Mănăstirea Curtea de Argeş este şi rămâne monumentul perfect construit în Ţara Românească, iar înălţarea ei la Curtea de Argeş constituie un eveniment unic în istoria noastră medievală. După modelul său s-au inspirat artiştii care vor înălţa mai târziu cele mai frumoase biserici din veacul al XVII-lea şi al XVIII-lea în Ţara Românească; dar aceştia nu vor ajunge însă, la perfecţiunea modelului lor. Frumuseţea podoabei sculptate şi pictate, avuţiile cu care era înzestrată, toate acestea vădeau puterea, bogăţia, gustul şi mărinimia întemeietorului, sporindu-i prestigiul faţă de contemporani şi veşnicindu-i amintirea printre urmaşi.

Printre cele mai vechi aşezări de care vorbeşte istoria noastră se numără şi Curtea de Argeş cu împrejurimile ei. În veacul al XIII-lea, înalta cetate a Poenarilor, cu fortificaţiile sale de piatră şi puţul care o lega direct cu albia râului de jos, făcuse să ajungă, până departe, faima acestor locuri; iar pe la jumătatea secolului următor, curtea Basarabilor şi biserica "Sfântul Nicolae Domnesc" răsfrâng această faimă asupra întregii aşezări adunată cu timpul în preajma lor: Curtea de Argeş de mai târziu.

După documente şi inscripţii, ca şi din mărturiile săpăturilor arheologice, istoria acestui străvechi ţinut voievodal, chiar dacă nu consemnează data precisă când s-au grupat aici primele centre locuite, face însă dovada că aceste centre s-au dezvoltat îndeajuns de repede, pentru ca, pe la jumătatea veacului al XIV-lea, să ateste deopotrivă cu existenţa unui Scaun Domnesc, şi pe aceea a unei însemnate organizări bisericeşti. Astfel asociate, puterea statală şi cea religioasă împodobesc valea Argeşului cu fapte de arme şi locaşuri de închinare, care-i păstrează intactă funcţia ei spirituală, chiar atunci când capitala se mută la Târgovişte.

Dintre monumentele care au fost făurite de-a lungul veacurilor, din câte au împodobit Argeşul voievodal, de bună seamă că biserica înălţată de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasă construcţie de artă şi arhitectură bisericească.

Motivele care l-au determinat pe evlaviosul domn să ridice acest sfânt locaş sunt mărturisite în slovele pisaniei, ce se află aşezată pe faţada de apus în partea dreaptă a întrării în pronaos, care glăsuieşte:
"Adusu-mi-am aminte domnia mea, cum că mulţi împăraţi întru împărăţiile acestea s-au sălăşluit, ci puţini pe cea cerească o au moştenit. De aceia dar iată şi eu m-am sârguit nu numai a cârmui această împărăţie, ci şi a iubi pre Domnul din tot sufletul, fapte bune făcând. Drept aceia am cunoscut şi noi că aceşti foşti înaintea noastră stăpânitori, acestea ascultându-le s-au fericit, lăsând deşertăciunile pământeşti pământenilor, iar pentru ei împărăţia cerului dobândind …

Aceste dar, văzându-le şi noi, şi de dorinţă şi osârdie fiind conduşi către sfintele şi dumnezeieştile biserici a le zidi, înălţa şi înfrumuseţa, precum le-au durat şi înălţat şi înfrumuseţat, făcându-se ctitor ai noştri întru sfinţi răposaţi moşi şi strămoşi, asemenea şi noi urmând pilda lor, şi dorinţă şi osârdie având către această sfântă şi dumnezeiască biserică a cinstitei Adormiri a Prea sfintei, curatei şi prea binecuvântatei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi pururi Fecioarei Maria, pe care am găsit-o domnia mea la Curtea de Argeş dărâmată şi neîntărită; şi prin harul dumnezeiesc şi îndemnul acestei Prea cinstite Maici a Domnului s-au deschis ochii inimii noastre şi am hotărât această mai sus pomenită biserică din temelii a o zidi şi a o înălţa şi a o întări şi i-am mai dăruit sate şi ţigani şi bălţi cu peşte şi dijmă de la vămi şi vase de aur şi de argint şi mărgăritare şi pietre nepreţuite.

"Drept aceia, în numele Domnului Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului şi în numele Prea curatei sale Maici, rugăm şi implorăm noi pe acela care, după a noastră petrecanie, îl va alege Domnul Dumnezeu să fie uns urmaş al smeritei domniei mele, stăpân a toată Ţara Ungrovlahiei: mare, singur stăpânitorule şi de Dumnezeu iubitule domn şi unsule, te rugăm noi pentru această din nou zidită biserică, pe care o am înălţat în cinstea şi slava stăpânului Hristos, ca pe aceasta să nu o laşi să fie spre pustiire, ascultând pe unii răi grăitori către tine, şi să nu se atingă mâna ta de comorile ei, nici vasele să le iei, ci încă altele domnia ta după putere să adaugi, pentru ca să nu fie spre batjocura limbilor stăine şi locuinţă a animalelor şi a păsărilor şi a şerpilor sau a tâlharilor, ci fii către ea milostiv şi întocmitor, şi păzitor, şi monahilor locuitori într-însa bine făcător... Dacă voieşti mâna ta să se atingă a lua, adu-ţi aminte că nu trebuie şi nu vei fi ispitit, că dacă vei gândi că iei de la Prea curata Maica Domnului, nu vei lua, dar dacă vei voi şi de la tine să dăruieşti după putere bisericii acesteia, să fii binecuvântat de Domnul Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului şi de Prea curata Maica sa. Pentru că eu, domnule şi unsule, după moartea mea nu aştept de la nimeni pomenire să am decât de la domnia ta, iar domnia ta , să ai pomenire în împărăţia cerului, unde bucuria este netrecătoare şi fericirea fără de sfârşit, care va să fie, amin.

Şi iarăşi amintim egumenilor şi călugărilor, aici sălăşluitori că dacă cineva din boieri şi din dregători va voi să aducă ale lor averi şi vase pentru ca să le ascundă în mănăstire, fie chiar şi de orice frică, atunci egumenul şi călugării să nu le ieie, ca să nu fie averi străine în mănăstire şi că nu cadă pentru aceasta mănăstirea în nevoi. Iar egumenul şi călugărul care va primi avere străină să o ascunză în mănăstire, să fie blestemat şi afurisit".

Începută în 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fără seamăn de frumos, lucrările ei s-au încheiat trei ani mai târziu, aşa încât la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar să vorbească de "mănăstirea domniei mele de la Argeş" şi să-i hărăzească "vama ce este la Ocna Mică de la Târgovişte..."

O altă pisanie în piatră aşezată în anul 1793 pe faţada ei apuseană, deasupra intrării, menţionează şi data sfinţirii, amintind că:
"Această sfântă şi dumnezeiască besearecă s-au ridicat din temelie întru slava şi cinstea Adormirii Prea Sfintei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare şi Pururi Fecioarei Maria, de cel întru sfând Dumnezeu binecredincios Io Neagoe V(oie)v(o)d Basarab şi s-au târnosit la leat 7025 (1517) de Prea Sfinţitul Patriarh al Ţarigradului Kir Theolipt".

Ascultând nu numai legenda, ci şi unele ştiri istorice, se pare că din lipsă de bani, cu toată jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsă zile, zugrăvirea bisericii n-a putut fi isprăvită înainte de trecerea întru cele veşnice a lui Neagoe Basarab; adevăr care reiese şi dintr-o altă pisanie, aflată în biserică pe faţa dinspre altar a părţii superioare a închipuitei uşi de marmură prin care se intră în naos, unde se spune:

"Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Amin. Întru Hristos Dumnezeu bine cinstitorul Io Neagoe Voievod din temelie ridicat-am acest sfânt şi dumnezeiesc locaş al Adormirei Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu şi am început a-l zugrăvi şi nu l-am sfârşit, ducându-mă în veşnicul locaş. Rog pe acela ce Dumnezeu îl va înălţa după mine, să-l săvârşească şi să zugrăvească chipul lui unde eu am poruncit. Şi eu întru Hristos Dumnezeu, Io Radul Voievod am săvârşit în zilele igumenului chir Gheorghie, în anul 7035 (1526), luna septembrie, 18 zile".

Aşadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumaţi (1522-1529), odată urcat în scaun, a dat grabnică ascultare acestui legământ, consfinţit şi prin pisania din 10 septembrie 1526, care menţionează şi numele lui Dobromir zugravul.

---

---

---

---

---

---

---

Mai multe fotografii ...>