...
PAGINI
DE ISTORIE ...
......Dupa
unele refaceri partiale si intregiri in
timp ale ansamblului sau, vatamata si
de un puternic incendiu, Biserica Episcopala
Curtea de Arges a fost refacuta - astfel
dupa cum se vede astazi - de arhitectul
francez Andre Lecomte du Nouy
si de arhitectul roman Nicolae Gabrielescu,
inspectorul lucrarilor de restaurare,
in a doua jumatate a secolului trecut.
A fost ispravita in anul 1885 si sfiintita
la 12 octombrie 1886.
Asa cum se infatiseaza in prezent, biserica
este alcatuita dintr-un pronaos, contopit
organic cu constructia propriu-zisa, ai
carui stilpi interiori sustin o turla
pe mijloc cu doua turnulette laterale
care incununeaza fatada de apus a bisericii.
Acestea din urma, prin podoavba lor exterioara,
rasucite ca o mare impletitura din fibre
groase de zidarie, la prima veedere, dau
impresia ca stau sa cada unul asupra celuilalt
si ca se insurubeaza in tariile cerului.
Restul bisericii si altarul - cu abside
care ii implinesc forma de cruce - sustin
de asemenea o turla inalta, a carei imbinare
cu ansamblu se face prin bolti, dind un
tot arhitectonic de o zveltete inegalabila.
In fata intrarii se afla un aghismator
deschis, sprijinit de patru coloane, lucrat
din marmura de felurite tonuri si desene.
Precum intreaga biserica, si acestea reprezinta
o admirabila opera de arta. Vazut dinspre
apus, aghiasmatorul cu invelitoarea de
plumb si crucea aurita se proiecteaza
pe cele 12 trepte care urca spre intrarea
in sfintul locas si pe rama care o imbraca,
asemeni unui portal aplicat. La restaurare,
motivele utilizate si modul de cizelare
au urmarit sa redea, cit mai apropiat
de original, vechea decoratieee a constructiei
lui Neagoe Basarab, decoratie in care
elementele din afara fusesera armonizate
de arta mesterilor locali, intr-un stil
propriu. Iar cit priveste acesta arta,
chiar daca au lucrat alaturi de mesteri
straini, privitorului de azi ii apare
clar faptul ca localnicii au izbutit nu
numai sa egaleze, ci adesea sa-si impuna
propria lor personalitate, realizind armonii
decorative dintre cele mai originale.
In ansamblu biserica este asezata pe o
puternica temelie: un vast pavaj orizontal
din blocuri de piatra, mai larg decit
suprafata de baza a bisericii, marginile
lui terminindu-se cu un fel de imprejmuire
din floroni (crini) sculptati din piatra.
Peretii exteriori sint impartiti in doua
zone suprapuse demarcate printr-un briu,
oimpletit in suvite, care inconjoara biserica.
In partea de jos se fla o suita de panouri
dreptunghiulare, in care sint fixate ferestrele.
Acestea sint inramate in chenare cu ornamentatii
dintre cele mai felurite care, ca si cele
ale portalului de la intrare, amintesc
intreteserea geometricaa de la Manastirea
Dealu.
In registrul de sus, de asemenea, se afla
o suita de panouri semicirculare in partea
superioara, in centrul carora sint fixate
placi decorative si discuri in rozeta,
iar ca niste paftale domnesti, la intretaierea
arcurilor, se afla alte discuri mai mici,
deopotriva de fin realizate. Pe ele sint
asezati porumbei, care parca stau gata
de zbor. Fiecare poarta in cioc un clopotel.
La adierea vintului, acesti clopotei sunau
lin, asemenea unor suave glasuri tainice.
Deasupra, depasind bordurile scurte ale
acoperisului asezate pe mai multe rinduri
paralele de cizeluri, constructia bisericii
cresyte intr-o suita de volume si suprafete,
pe care se inalta cele patru turle; de
o rara bogatie ornamentala, ele aduna
in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele
in relief, aceleasi modele prin care (ca,
de altfel si in restul decoratiei acestui
monument) se stravad, armonizate specific
de mesterii bastinasi, o seama de elemente
de arta araba si georgiana. Acoperisul
turlelor, bogat impodobit, pare iesit
din mina unor aurari, iar lanturile care
sustin crucile sint aidoma unor mari bijuterii
lucind in soare.
In interior, pe linga zugraveala executata
in ulei de pictorii francezi F. Nicolle,
Ch. Renouard si de romanul N. Constantinescu
din Curtea de Arges, pe linga panourile
votive, mormintele ctitorilor si timpla
facuta din marmura, bronz aurit si onix,
pe linga icoanele ei lucrate in mozaic,
atrage atentia, ca o exceptionala realizare
sculpturala, grupul celor 12 coloane,
original ornamentate floral, reprezentind
pe cei 12 Sfinti Apostoli; aceste coloane
dau cu adevarat o impresie de viu si mers
aievea. Din ancadramentul lor central
- tinind loc de despartire intre partea
de la intrare si sinul propriu-zis al
bisericii -, interiorul acesteia, discret
invesmintat in zugraveala pictorilor aici
amintiti, apara intr-o calma maiestate,
ca un adinc indemn la reculegere.
Vechea timpla din sec XVII-lea, de o reala
originalitate ornamentala si iconografica
- adapostita temporar in biserica de sat
din Valea Danuluii - aflata acum in Colectia
de obiecte de arta bisericeasca din Manastirea
Curtea de Arges. Aceasta catapeteasma,
dupa stil, impreuna cu citeva icoane,
dateaza din timpul domnului Serban Cantacuzino
(1678-1688), care, in 1682, precum spune
una din pisaaniile de pe peretele vestic
al bisericii, a reparat sfintul locas.
De asemenea, in imediata vecinatate a
manastirii, susura neintrerupt izvorul
basmului, pe care localnicii il numesc
"Fintina lui Manole". Aceasta
denumire porta peste timpuri povestea
mesterului, care, neputind cobori de pe
biserica dupa ispravirea ei, - luindu-i-se
scarile -, si-ar fi facut aripi dinn sindrila
si, ca un alt Icar, sarind din inaltimea
sfintului locas, la temelia caruia se
spune ca-si zidise propria sotie, s-ar
fi prabusit in acest loc, sufletul sau
preschimbindu-se in cintec limpede de
izvor.
De la "Fintina lui Manole" se
vede, spre apus, fosta Bolnita a manastirii:
monument istoric, despre care un document
existent scrie ca "se gasea alaturi
de biserica lui Neagoe Basarab inca din
1524".
